Acasă Actualitate O nouă turmă de zimbri a fost adusă în zona comunei Armeniș

O nouă turmă de zimbri a fost adusă în zona comunei Armeniș

DISTRIBUIȚI

zimbrii eO nouă turmă, de 14 zimbri, a ajuns vineri în Munții Țarcu, județul Caraș-severin, urmând să treacă printr-un proces de adaptare treptată, până la eliberarea acestora în sălbăticie, în toamnă.
“Vorbim aici de refacerea naturii, de resălbăticire, de readucerea unor specii care au dispărut din această zonă. Ideea este că o natură sănătoasă, pe termen mediu și lung, va genera și o societate și o economie, sănătoase. Încercăm, prin acțiunea noastră, să arătăm comunităților locale și autorităților din România, că refacerea naturii, sălbăticia sunt valori de care avem nevoie. În momentul în care vom reuși să dezvoltăm și să creăm oportunități pentru turism, operate de comunitatea locală și pentru comunitatea locală, în acel moment vor fi interesați să protejeze tot ceea ce e în jurul lor, inclusiv zimbri și habitatul acestora, iar în acest fel să se creeze un pol de atracție naturală, nu numai în România, dar și în toată Europa”, a declarat Csibi Magor, din partea WWF România.
Vineri, în zona Armeniș au sosit 14 zimbri care au intrat în zona de aclimatizare, urmând ca sâmbătă să intre în zona de libertate. Până în anul 2019, în zona Carpaților Meridionali urmează să trăiască o populație stabilă de 185 de zimbri liberi, care ar putea ajunge la 500 de exemplare în următorii zece ani. Reîntoarcerea zimbrilor în Carpați, după două secole de absență, este considerat un eveniment deosebit de important de către primarul comunei Armeniș, Petru Vela.
“Pentru noi este un eveniment deosebit, această, practic, a doua venire a zimbrilor, aici, la noi. Totodată, sunt bucuros că au venit atâția oameni care au participat la acest eveniment, ceea ce înseamnă că acțiunea e de interes”, a afirmat primarul comunei Armeniș. Acum un an, cel mai mare mamifer din Europa, zimbrul, a fost readus în Carpații Meridionali, 17 zimbri fiind relocați în Munții Țarcu, provenind din centre de reproducere și grădini zoologice din toată Europa.
Rewilding Europe și WWF România, împreună cu partenerii locali, naționali și internaționali, lucrează la crearea unui model de dezvoltare durabilă în Carpații Meridionali și la refacerea unei populații sălbatice de zimbri de-a lungul Carpaților.
Zimbrul, o dată reintrodus cu succes, iar habitatul ei conservat în mod eficient, va ajuta la menținerea, la scară mare, a coridoarelor ecologice, permițând proceselor naturale și resălbăticirii să aibă loc, ajutând astfel natura să se vindece singură.
Sâmbătă, în aceeași locație, sunt programate excursii de observare a zimbrilor și plimbări ghidate în zona de resălbăticire. La orele prânzului, va avea loc deschiderea porților și eliberarea celor 14 zimbri, în sălbăticie.

Comentarii

comentarii