Acasă Economic Oradea depășește Timișoara și devine al doilea cel mai scump oraș din...

Oradea depășește Timișoara și devine al doilea cel mai scump oraș din vest. În cât timp se vinde un apartament?

DISTRIBUIȚI

Tendința de creștere a prețurilor se menține constantă la începutul primăverii pe piața rezidențială din România. 

“Piața rezidențială continuă să surprinde performând peste așteptări și în acest început de an, când, pe baza creșterii cotei de TVA la locuințele noi, mulți analiști așteptau o scădere a interesului. Creșterea este cu atât mai evidentă cu cât are loc și în orașele mai mici, iar în acest sens remarcăm în mod special Oradea unde prețul mediu depășește pentru prima dată borna de 1500 euro/mp. Chiar și așa, cumpărătorii din România sunt în continuare privilegiați în ceea ce privește accesibilitatea locuințelor comparativ cu celelalte țări europene”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cu prețuri tot mai mari, apartamentele din Cluj-Napoca se vând mai greu decât în alte orașe

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare pe piața rezidențială din Cluj-Napoca a ajuns la sfârșitul lunii trecute la 2.666 euro/mp util, cel mai înalt nivel înregistrat în România, arată Indicele Imobiliare.ro.

Cumpărătorii plătesc cu 10% mai mult pe o locuință acum față de prețul pe care l-ar fi achitat dacă ar fi luat decizia de achiziție în luna februarie a anului trecut, perioadă în care însă condițiile de pe piața de creditare nu erau la fel de favorabile ca cele actuale.

Apartamentele din Cluj-Napoca se vând, totodată, cel mai greu dacă ne raportăm la durata de timp petrecută în piață în comparație cu proprietăți similare din alte orașe mari ale țării. Proprietarii și dezvoltatorii au avut de așteptat, din 2020 și până în prezent, aproximativ 3-4 luni un cumpărător, perioada necesară vânzării menținându-se relativ constantă, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Oradea depășește Timișoara și devine al doilea cel mai scump oraș din vest

Una dintre surprizele lunii februarie vine de la Oradea. Prețul mediu al apartamentelor scoase la vânzare pe piața rezidențială locală s-a majorat cu 15% față de perioada similară a anului trecut și a ajuns la 1.550 euro/mp util.

Timișoara, un pol imobiliar și de business major din vestul țării, a ajuns să cadă pe poziția a treia în topul celor mai scumpe orașe din regiune. În orașul de pe Bega găsim, la ora actuală, unele dintre cele mai accesibile locuințe din țară în raport cu veniturile obține de locuitori. 

Ritmul de creștere remarcat la nivelul prețurilor a fost unul foarte lent în ultimele 12 luni comparativ cu alte orașe mari analizate de Imobiliare.ro. După un avans cu abia 4%, prețul mediu solicitat pe plan local s-a situat la finele lui februarie în jurul valorii de 1.544 euro/mp util.

De remarcat este însă faptul că, în ciuda accesibilității, locuințele din Timișoara petrec mai mult timp în piață. Un apartament se vindea la începutul anului trecut în 56 de zile pentru ca până la finele lui 2023 durata de timp necesară găsirii unui cumpărător să ajungă la 69 de zile.

Scumpiri spectaculoase și pe piața rezidențială din Brașov

Cea mai semnificativă majorare înregistrată la nivelul prețurilor în rândul celor mai mari piețe rezidențiale din țară s-a putut observa în ultimele 12 luni în Brașov. Scumpiri cu 15% au adus prețul mediu solicitat pentru apartamentele de pe piața rezidențială de la poalele Tâmpei de la 1.580 euro/mp util în februarie 2023 la 1.815 euro/mp util la sfârșitul lunii trecute.

Media în cazul locuințelor noi se situează, însă, la un nivel mult mai înalt, aproape de 2.110 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro.

Perioada de vânzare a apartamentelor din Brașov s-a menținut din 2020 și până la jumătatea lui 2022 constantă, pentru ca apoi să vedem o creștere accelerată până la jumătatea anului trecut când proprietarii aveau nevoie de circa 80 de zile pentru identificarea cumpărătorilor. Ultimele două trimestre au marcat însă scăderi la acest capitol, durata necesară pentru vânzarea unui apartament în Brașov fiind de circa două luni.

Bucureștiul revine pe plus

După unele scăderi înregistrate pe parcursul ultimelor luni, prețurile solicitate pentru apartamentele din Capitală încep și ele să urmeze o tendință crescătoare. 

Cumpărătorii trebuie să achite 1.663 euro/mp util pentru o locuință în București și plătesc acum cu aproape 7% mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi achiziționat o proprietate similară la începutul anului trecut.

La sfârșitul lui 2020 situația generată de pandemia COVID-19 s-a relaxat, iar pe piața rezidențială din Capitală perioada de vânzare s-a redus la doar 35 de zile, cea mai mică valoare a acestui indicator din ultimii cinci ani. Incertitudinile apărute pe piața de creditare și începutul conflictului din Ucraina i-au făcut ulterior pe cumpărători să analizeze mai mult opțiunile pe care le au înainte de a face o achiziție. În momentul de față, un apartament din București se vinde într-un interval de cel mult două luni.

Cu prețuri în creștere, Constanța se apropie de București

Apartamentele din Constanța se vând cu un preț mediu de 1.624 euro/mp util și sunt cu 10% mai scumpe acum decât în februarie 2023. 

În cazul locuințelor de pe litoral aflate în imobile construite după 2020 media se apropie de 1.800 euro/mp util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

Dacă în privința prețurilor Constanța se apropie de București, când vine vorba despre perioada necesară pentru vânzarea unui apartament lucrurile stau cu totul diferit. Cei care vor să găsească un cumpărător pentru o locuință de pe malul Mării Negre au nevoie de mai bine de o lună în plus pentru a face acest lucru față de proprietarii din Capitală.

Craiova și Sibiu, tot mai scumpe pentru cumpărători

Craiova se afla, la sfârșitul lunii trecute, pe locul al cincilea în clasamentul celor mai scumpe orașe din țară pentru cumpărători. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, pe piața rezidențială locală s-a putut observa un avans cu aproape 2% doar de la începutul acestui an.

Și în cazul orașului Sibiu putem observa o tendință de creștere accelerată la nivelul prețurilor. Apartamentele listate la vânzare pe plan local se vindeau cu 1.440 euro/mp util în februarie 2023. Acum, proprietarii și dezvoltatorii solicită, în medie, 1.571 euro/mp util.

Cel mai ieftin centru regional major al țării

Chiar dacă în momentul de față cumpărătorii din Iași plătesc cu 9% mai mult pentru apartamentele pe care le cumpără, prețurile se mențin pe plan local la un nivel foarte scăzut. Plătești 1.532 euro/mp util pentru un apartament în Iași, sub media înregistrată la nivel național de 1.542 euro/mp util.

La sfârșitul lui 2020, proprietarii aveau nevoie de 47 de zile pentru a găsi cumpărători pentru locuințele scoase la vânzare. La finele anului trecut, perioada de vânzare pentru apartamentele din Iași crescuse la 68 de zile.

Orașul unde prețurile au stat în loc

Prețurile apartamentelor din Ploiești au stagnat în ultimul an. Cumpărătorii de pe plan local se pot considera privilegiați pentru că media solicitată la vânzare de proprietari și dezvoltatori se plasează în jurul valorii de 1.087 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro. Dezvoltarea pe segmentul rezidențial nou s-a putut remarca, în acest caz, cu precădere în localitățile aflate la marginea orașului.

Comentarii

comentarii