Acasă Editorial Paisie, al doilea Efrem din Balcani

Paisie, al doilea Efrem din Balcani

DISTRIBUIȚI

În urmă cu numai doi ani, în 2010, Grecia avea să fie zguduită de unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din istoria Bisericii Ortodoxe. Unul dintre  mitropoliții Greciei, Efrem, avea să fie arestat și condamnat imediat de către justiția greacă. De ce? Cum a fost posibil?, ar întreba cei care nu înțeleg că și fețele bisericești sunt oameni, că și cei cu funcții în ierarhia respectivă sunt supuși păcatului. Cel mai grav este că noi, muritorii de rând, așteptăm cu încredere ca ei, reprezentanții noștri în biserică, să fie… sfinți. Dar nu e așa! Efrem a pus deoparte peste 40 de milioane de euro, făcând afaceri cu terenuri, cu statul, dar și cu oameni de afaceri. Investigația a fost generată, ca și în multe alte cazuri, de presă, mai exact de  un jurnalist de investigații, care s-a infiltrat printre pescarii sărmani, ce-și susțineau familiile vânzând peștele din lacul natural pe care, cu ” evlavie”, un nemernic, ajuns din greșeală ”mitropolit”, l-a luat de la gura copiilor greci, furând până și… lacul! Latura meritorie a justiției din Grecia este că a ținut cont de lege și de Constituție: Nimeni nu este mai presus de Lege! Efrem este la închisoare, chiar dacă pentru el a intervenit, prin relații personale și presiuni, Putin însuși! Efrem primea terenuri de la stat și le valorifica în interes personal, pentru afaceri, fiind chiar asociat (secret) cu un mare om de afaceri din Grecia. Procurorii au urmărit afacerea ”paisiacului grec” și au ajuns în insule îndepărtate din Pacific, dar tot l-au prins și condamnat la 10 ani de închisoare. La noi, ca la nimeni (cum se spune), ”maestrul” Paisie face și desface afaceri, relații, icoane, argintării, își bate joc de angajații mitropoliei (numai de bănățeni și ardeleni, pe care-i urăște de moarte!), are DOUĂ dosare penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, este anchetat pentru fraudarea de fonduri din proiectul european POSDRU ( cinci centre sociale din județul Timiș), dar nimeni nu spune nimic. Paisie a reușit să adune banii pentru diferențele de salarii ale angajatelor din proiectul POSDRU, exploatând moaștele Sfântului Iosif de la Partoș, luând banii donați de sărmanii enoriași, pe care-i ”culegea”, fără chitanțe și ștampile (avem martori pentru această afirmație!) pentru a  strânge peste 200.000 lei (peste două miliarde vechi!) pentru a plăti  datoriile, uitând însă că dosarul penal nu este influențat de plata datoriilor. Acum, “maestrul Paisie cel rău, de la Suseni” (sătucul lui din Argeș), pune la cale ravagiile de la Timișoara.Vrea să desființeze corul, vechi de pe vremea Mariei Theresa, despre care el, maestrul trufaș, fără Dumnezeu, habar nu are cine este! Corul nu mai este plătit pe motivul ilar că Mitropolia Banatului  ar avea datorii către… Consiliul Județean Timiș! Minciuna sfruntată am demontat-o prin investigația ZIUA de Vest, aflând că nu există nici o datorie pentru anul fiscal încheiat (2011). Dar Paisie cel rău și negru mai vrea bani! Pentru că mai are, probabil, de continuat ferma sa de peste 200 de  oi, din  cătunul întunecat din care a venit sărac și va pleca bogat (putred!), mai are de cumpărat câteva sute de hectare de teren, la cele pe care le are deja (sute, desigur!) și să-și mai facă vreo casă (nou-nouță, pentru mămicuța, cică), pentru că are deja una, nouă și ea! Săracă lume, bogați ierarhi, dar nu la suflet, ci la pungă. Efrem este la închisoare. Paisie pe unde va fi în următoarele luni?

 

Comentarii

comentarii