Acasă Actualitate Patriarhia Română şi-a deschis agenţie de voiaj, la Reşiţa

Patriarhia Română şi-a deschis agenţie de voiaj, la Reşiţa

DISTRIBUIȚI

Basilica TravelÎn cartierul Lunca Bârzavei din municipiul Reșița, a avut loc miercuri, 5 august, la demisolul Bisericii „Schimbarea la Față”, inaugurarea unui nou punct de lucru al Centrului de pelerinaje „Basilica Travel” a Patriarhiei Române.
Momentul festiv a debutat prin tăierea panglicii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului împreună cu delegații Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și reprezentanții autorităților centrale și locale ale municipiului Reșița. În continuare ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a spațiului destinat biroului de pelerinaje din Reșița, care îi are ca și ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La manifestare au fost prezenți preoți din toate orașele ale județului Caraș-Severin, precum și foarte mulți credincioși doritori să efectueze pelerinaje organizate de Patriarhia Română, prin Episcopia Caransebeșului.
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în acest an al misiunii am binecuvântat la Reșița, în reședința județului Caraș-Severin, primul centru de pelerinaje din Banatul de Munte, spre folosul preoților, monahilor și credincioșilor. Acest centru de pelerinaje este o necesitate în Episcopia noastră, deoarece foarte mulți credincioși se duc în pelerinaje în țară și în străinătate, dar nu într-un mod organizat. De aceea acest punct de lucru vine în întâmpinarea credincioșilor doritori de a se închina la locurile Sfinte în țară și în străinătate. Este foarte important ca preoții și credincioșii să se ducă în cât mai multe locuri să se închine și să se roage pentru ei și pentru familiile lor și bineînțeles să-L roage pe Bunul Dumnezeu pentru mântuirea și binecuvântarea de care avem nevoie toți”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel le-a fost oferite diplome și medalii comemorative, închinate Sfântului Ioan Gură de Aur, celor care s-au implicat în amenajarea și dotarea Centrului de pelerinaje din Reșița.
„Acest centru de pelerinaje are ca rol misiunea bisericii pe care o îndreaptă către credincioșii ei, astfel că ea vine în sprijinul lor prin pelerinajele organizate în Țara Sfântă, dar și alte țări. În primul rând vom merge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Țara Sfântă, dar credincioșii se pot închina și la sfinții importanți ai bisericii noastre, fie mai vechi sau contemporani cu noi. Ne dorim ca acest centru de pelerinaje să fie un mod viu prin care biserica și credincioșii ei să-L slăvească pe Dumnezeu”, a arătat diac. Florin Dobrin, Agenția de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române.
Agenţia de pelerinaj „Basilica Travel” funcţionează la nivelul Patriarhiei Române şi are oficii de turism în aproape fiecare oraş din ţară. Rolul agenţiei este de a organiza excursii religioase şi pelerinaje în ţară şi străinătate pentru venerarea locurilor sfinte biblice, monumentelor de cult, mormintelor martirilor, moaştelor sfinţilor, icoanelor făcătoare de minuni şi a locurilor unde trăiesc duhovnici smeriţi.

Comentarii

comentarii