Acasă Actualitate Primarul Timişoarei, la trei ani de când a fost ales: “Orice om...

Primarul Timişoarei, la trei ani de când a fost ales: “Orice om de bună credinţă poate vedea că oraşul s-a schimbat enorm în bine în aceşti ani”

DISTRIBUIȚI

robu am4erica

Se împlinesc trei ani de când a fost ales în funcţie primarul Timişoarei Nicolae Robu. Robu, din America, unde se află în aceste zile, nu face un bilanţ al activităţii sale de până acum, pentru că trei ani de mandat se vor împlini abia în 25 iunie, acum fiind trei ani de când a fost ales prin votul timişorenilor.

Edilul Timişoarei le mulţumeşte celor care l-au votat şi spune că schimbările în bine pentru oraş vor continua.

 

“Încă o dată, adresez mulţumirile mele celor ce au avut încredere în mine, votându-mă, dar şi celor care, deşi nu m-au votat, mi-au fost de la început sau mi-au devenit pe parcurs alături, fie şi sufleteşte, în strădaniile, zbaterile şi, de multe ori, luptele mele pentru Timişoara. N-o să fac un bilanţ al realizărilor acum, pentru simplul fapt că acum se împlinesc trei ani de la alegeri şi nu trei ani de mandat. Trei ani de mandat se vor împlini în 25.06.2015 (reamintesc, am depus jurământul vineri, 22.06.2012, după-amiază şi mi-am început mandatul luni, 25.06.2012, dimineaţă). Menţionez că ceea ce voi prezenţa nu va fi un bilanţ narativ, ci unul enumerativ. De ce? Pentru simplul motiv că am cu ce să-l fac astfel”, scrie Nicolae Robu pe facebook. Edilul Timişoarei crede că orice om de bună credinţă poate vedea că oraşul s-a schimbat în bine în aceşti ani. ” Orice om de bună credinţă poate vedea că oraşul s-a schimbat enorm în bine în aceşti ani. Iar schimbările vor continua! Tot in bine, evident! Ce vreau să vă garantez eu acum, stimaţi şi dragi timişoreni este că am fost şi voi fi ÎNTOTDEAUNA un om dedicat misiunii asumate, cinstit şi drept, un om pentru care ziua de muncă are ÎNTOTDEAUNA peste 12 ore -frecvent chiar semnificativ peste 12 ore!”, scrie Robu pe… facebook.  Robu spune că după 4 mandate de prorector, două de rector -ultimul cumulat cu un mandat de senator, locuieşte în acelaşi apartament de bloc cu patru camere dobândit în 1991, are o maşină second hand Renault Laguna din 2001 şi, “ca agoniseli peste strictul necesar”, are un al doilea apartament de bloc (cu 3 camere), din 2004, un teren intravilan de 1000 mp, din 2005 şi conturi bancare totalizând sub 10 000 euro. “Asta spune tot!”, scrie Robu pe pagina sa de facebook.

Comentarii

comentarii