Acasă Actualitate Primăria Timişoara vrea să dea bani direct fotbaliştilor de la Poli

Primăria Timişoara vrea să dea bani direct fotbaliştilor de la Poli

DISTRIBUIȚI

Marian Iancu, sărit din schemă de autorităţi?

La Timişoara, „telenovela” politico-administrativo-fotbalistică merge mai departe. Situaţia la clubul de fotbal Politehnica este din ce în ce mai gravă. După preluarea eşuată, autorităţile caută în continuare soluţii de salvare a „fenomenului Poli”, în condiţiile în care nici jucătorii nu au mai fost plătiţi de ceva vreme.

Cea mai recentă măsură care va fi supusă votului în consiliul local se referă la acordarea unei sume de 10.000 de lei pentru fiecare dintre cei 26 de jucători din lotul Politehnicii, în total 260.000 de lei. Acestei sume i s-ar adăuga încă 490.000 de lei, bani care ar urmă să intre în buzunarele fotbaliştilor de la echipa a doua şi de la echipele de juniori. Astfel, în şedinţa de marţi, 24 aprilie, a Consiliul Local Timişoara, se va vota acordarea sumei de 750.000 de lei unui număr de 220 de jucători legitimaţi la clubul de fotbal Politehnica Timişoara. În cazul în care votul va fi pozitiv, banii nu vor intra în conturile clubului, ci vor merge direct pe statele de plată ale jucătorilor.

„Aceşti bani nu reprezintă compensaţii la datoriile pe care le are clubul. Echipa reprezintă oraşul – la fel ca echipele de baschet, handbal, rugby – şi alături de alţi sportivi se află într-un impas. Jucătorii de la Poli au trecut printr-o grevă japoneză recent, au jucat cu banderole pe mână. Cred că, pe moment, putem veni cu această soluţie legală”, a precizat Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei.

Comentarii

comentarii