Acasă Eveniment Primăria vrea colegiu tehnic unic, la Timişoara

Primăria vrea colegiu tehnic unic, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

stoiaPrimăria Timişoara lucrează la o nouă comasare de şcoli în capitala Banatului. Viceprimarul Traian Stoia (PSD) a anunţat că se doreşte unificarea colegiilor tehnice de la Timişoara. Se vrea un singur mare colegiu tehnic la Timişoara, cu mai multe specializări.

“Există o propunere interesantă a unui funcţionar din primărie, care spune că ar fi bine dacă am uni colegiile cu profil tehnologic într-un singur mare colegiu cu profil agricol, silvic, mecanic etc. Nu ne putem permite să aruncăm cu banii pentru ca o școală să aibă 300 de elevi și 50 de hectare și nu știu câte clădiri. Au niște suprafețe enorme, au o grămadă de clădiri și colegiile tehnologice ar trebui să fie toate grămadă și s-ar mări numărul de elevi, ar veni mai mulți bani la școală”, a spus viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia. Noul colegiu tehnic, care ar trebui să recunoască toate unităţile de învăţământ de acest tip, visat de cei din Primăria Timişoara, ar urma să aibă un singur director şi o singură conducere. Inspectoratul Şcolar Timiş nu va avea niciun cuvânt de spus în acest proiect. “Nu am discutat cu cei de la inspectoratul şcolar. De ce să discutăm? Noi suntem proprietari, ei trebuie să ne îndrume din punct de vedere tehnic, ca specialişti în învăţământ, dar atâta timp cât 300 de oameni costă 7.000-8.000 de lei vechi pe cap de elev nu este în regulă. Primăria nu-şi permite să arunce banii”, a mai spus Traian Stoia.

Comentarii

comentarii