Acasă Actualitate Rareş Bogdan ascute săbiile

Rareş Bogdan ascute săbiile

DISTRIBUIȚI

După ce, luni 4 septembrie, liderii PNL au validat în Biroul Politic Naţional decizia de asumare a răspunderii în Parlamentul României a pachetului de măsuri fiscale, europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele partidului, a vorbit despre unele “linii roşii” peste care PNL nu va trece.

“Linie roşie înseamnă că nu vom fi de acord cu unele măsuri şi nu le vom trece în actul de asumare care va fi emis de Ministerul Finanţelor condus de PNL, dar asumat de premierul şi Cabinetul Ciolacu. Nu vom fi de acord cu creşterea impozitului pe dividente mai mult de 8%. Deja este o creşte de la 5% la 8% făcută în urmă cu un an. 8% pe dividente este suficient. Nu suntem de acord cu scăderea plafonului la microîntreprinderi de la 500.000 euro. Plafonul trebuie să rămână la această sumă, fiindcă acest plafon ajută microîntreprinderile şi vorbim de 360.000 de microîntreprinderi care se încadrează în acest plafon”, spune Rareş Bogdan.

Potrivit acestuia, liberalii nu suntem de acord, pentru că măsura reprezintă un atac direct la proprietate, iar acest lucru nu poate fi acceptat în anul 2023, respectiv, impozitarea cu 1% a proprietăţilor cumulate.

Rareş Bogdan a mai atras atenţia că măsurile fiscale, chiar dacă au fost mult ajustate prin contribuţia PNL, vor face ca o parte dintre greutăţile acestei perioade să cadă asupra mediului de afaceri. Totuşi, trebuie privit şi reversul medaliei, iar acesta este că România va putea pierde fondurile europene.

Până la ora actuală, România are semnate contracte de 17 miliarde euro, bani din PNRR, şi sunt atrase deja 9,8 miliarde de euro, bani tot din PNRR.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a mai explicat că Comisia Europeană dă banii, dar e nevoie de reforme pe plan local, în România.

“La fondurile structurale, situaţia este similară şi nu vreau să ne trezim într-o postură în care Comisia Europeană, care deja a trimis două scrisori în România, să ajungă la o sancţionare a celor buni platnici şi a celor care folosesc banii europeni pentru dezvoltarea comunităţilor locale din ţară”, a adăugat Rareş Bogdan.

El a mai atenţionat că împreună cu colegii lui vor fi foarte agresivi în luările de poziţie.

“Gheorghe Flutur, Rareş Bogdan, Cătălin Predoiu sau Alina Gorghiu nu vor mai tăcea şi vor lăsa gurile de foc să atace direct când se va impune. Noi ştim să respectăm, dar trebuie să fim şi respectaţi”, a conchis Rareş Bogdan.

 

Comentarii

comentarii