Acasă Eveniment Razie în Lugoj. În doar patru ore, polițiștii au dat amenzi de...

Razie în Lugoj. În doar patru ore, polițiștii au dat amenzi de peste 30.000 de lei

DISTRIBUIȚI

politie razie baruri 2În noaptea de sâmbătă spre duminică, timp de patru ore, 30 de poliţişti au acţionat, pe raza municipiului Lugoj, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier. Cu acest prilej, au fost organizate acţiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acțiuni speciale, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, Direcţiei Sanitar Veterinară Timiş şi pompieri. Oamenii legii au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autovehicule cu încălcarea legislaţiei rutiere, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă. În timpul acțiunii, polițiștii au controlat nouă unități comerciale și au instituit 16 filtre, ocazie cu care au fost legitimate 413 persoane și au fost verificate în baza de date 308 autovehicule. Polițiștii au constat o faptă de natură penală, au reţinut în vederea suspendării două permise de conducere, au retras un certficat de înmatriculare și au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, precum şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a depășit 30.000 de lei.

Comentarii

comentarii