Acasă Actualitate Record negativ: 143 de noi cazuri de infecție cu coronavirus, depistate în...

Record negativ: 143 de noi cazuri de infecție cu coronavirus, depistate în România, în ultimele 24 de ore

DISTRIBUIȚI

Numărul celor infectați cu Covid-19 în România a ajuns, pe 23 martie, la ora 13, la 576. De la ultima informare a Grupului de Comunicare Strategică, emisă cu 24 de ore înainte, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre persoanele infectate, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

Până la această oră, patru persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit, toate având boli cronice preexistente. Acestea erau internate în spitale din București, Craiova, Iași și Suceava.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private. Doar în ultimele 24 de ore, au fost realizate 1246, motiv pentru care și numărul noilor depistați este atât de mare.

Un caz surprinzător de infecție este cel al unui deținut de la Jilava, În data de 11 martie, acesta a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale. Prima testare, chiar din acea zi, a arătat rezultat negativ, însă cea realizată astăzi, 23 martie, a arătat diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. Deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării.

În acest moment, la ATI, sunt internați 15 pacienți, dintre care șapte sunt în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Tot la data de 23 martie, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane, iar alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Alți 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus) în alte țări: 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei și până la acest moment, opt dintre aceștia, șapte în Italia și unul în Franța, au decedat.

Comentarii

comentarii