Pe meleagurile noastre îşi fac veacul nenumăraţi experţi. Cum au ajuns experţi, unde au fost până acum şi până unde se întinde expertiza lor – chestiuni mai puţin relevante în acest moment. Cert e că experţii există, vieţuiesc adicătelea, sunt trăitori în Timişoara (ca să folosesc o expresie dragă unui personaj din primărie).
Oriunde se consumă o iniţiativă a întâiului gospodar al urbei, ţuşti şi experţii! Şi, în ciuda acestei solicitudini (un cuvânt drag unui alt personaj din primărie) de admirat, intervenţiile au un exasperant caracter retroactiv.
Dintre toţi experţii aborigeni, o specie se distinge printr-un comportament oarecum lipsit de logică pentru un muritor de rând. Reprezentanţii acestei specii pot fi asemănaţi cu un soi de Mohamed colectiv: din principiu nu se deplasează înspre munte, ci aşteaptă să vină muntele la ei. Bunăoară, ca să nu ne limităm doar la pilde, am putea lua cazul reamenajării Parcului Central. Câtă vreme proiectul a fost în dezbatere publică, nu s-a găsit nici urmă de expert prin primărie sau prin presă. Au trecut dezbaterile, timişorenii au ales – nu că deciziile administraţiei locale ar trebui luate musai prin sondaje repezentative -, s-a intrat în etapele următoare şi, când nimeni nu se mai aştepta, au ieşit din vizuină şi experţii din specia mai sus menţionată, pregătiţi să muşte pe cineva de fund şi să se plângă că nu sunt băgaţi în seamă.
Păi să nu te cuprindă un acces de cugetări retorice? Duşman să-i fii primarului şi tot ar fi greu de înţeles pasiunea experţilor noştri pentru acţiuni întârziate. La fel cum e greu de înţeles de ce aceştia nu catadicsesc să ceară o audienţă la edilul-şef înainte de a face pe vitejii prin comunicate de presă. Să-mi fie cu iertare, dar nimic nu vine mai natural decât întrebarea “Ce îi mână în luptă pe aceşti oameni?“. O fi o dragoste profundă şi dezinteresată pentru Timişoara, pe care eu, ca o vinitură odioasă, nu pot să o înţeleg? Că doar nu putem să punem răul înainte şi să ne gândim la interese politice şi financiare!
***
Râdem, glumim, dar experţii îşi au, de bună seamă, rolul lor. E crunta realitate, chiar dacă uneori nu se prea potriveşte cu vanităţile noastre, iar Nicolae Robu ar trebui să fie primul care să înţeleagă acest lucru. Primarul unui oraş de talia Timişoarei are nevoie de experţi. Evident, nu experţii despre care povesteam mai sus. Nu, Robu are nevoie de experţi care să-i fie mereu la îndemână, în instituţia pe care o conduce. Enciclopedie ambulantă să fii şi tot nu ai putea să descurci iţele administraţiei publice de unul singur. Ba mai mult, nici nu e recomandat să conduci de unul singur, să faci din propiile gusturi criteriul suprem de luare a deciziilor, lăsând impresia că limita dintre “administrator” şi “stăpân” ţi-a devenit neclară. Și asta indiferent de procentul celor care te susțin.
Nu o dată l-am auzit pe primar plângându-se de dificultăţile întâmpinate în diverse proiecte. Situaţiile care îi dau bătăi de cap edilului timişorean nu sunt neaparat mai încurcate şi mai dificile decât cele pe care le putem întâlni în alte oraşe. Ceea ce nu pare să înţeleagă (încă) Nicolae Robu este că “primăritul” nu se compară cu viaţa boemă de senator sau cu sarcinile de rector. Mai mult, niciunul dintre cei trei şefi ai Primăriei Timişoara nu se poate lăuda cu o experienţă bogată în administraţia publică. Dar, slavă Domnului, niciun om raţional nu se aşteaptă ca totul să fie perfect. Lumea se aşteaptă, totuşi, la o tendinţă către perfecţiune, iar pentru aşa ceva există experţii. Cineva trebuie, însă, să şi apeleze la ei, poate chiar în dauna unor linguşitori de serviciu. Câte situaţii penibile s-ar putea evita! În fapte şi în comunicare…
