Acasă Economic Românii aleg tot mai des sisteme inteligente pentru controlul locuinţei de la...

Românii aleg tot mai des sisteme inteligente pentru controlul locuinţei de la distanţă

DISTRIBUIȚI

HB Magazin 2Potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, tot mai mulţi români aleg montarea în locuinţe a sistemelor inteligente de control al instalaţiilor, dorind să fie mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în locuinţa lor şi chiar să opereze anumite modificări prin intermediul smartphone-urilor sau a altor gadgeturi.
Conform Hornbach, pericolul unor accidente și dorința de a-şi proteja bunurile îi determină pe români să caute soluţii alternative pentru a-şi ține în siguranță locuința chiar şi de la birou sau din vacanţă. În acest sens, în luna martie, clienţii Hornbach vor avea posibilitatea să cunoască mai bine gama de instalaţii electrice şi să se consulte cu specialiştii Hornbach referitor la posibilităţile de instalare a acestora.
„Noile sisteme de control a circuitelor electrice sunt unele dintre cele mai cerute de către clienţi în ultima perioadă. Acestea pot fi conectate la orice smartphone şi permit întreruperea/pornirea curentului electric din casă prin intermediul unei aplicaţii speciale, reducând astfel riscul producerii unor accidente. Preţul pentru un astfel de produs porneşte de la 349 lei, iar numărul celor care optează pentru aceste game este în creştere constantă”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, directorul general al Hornbach România.
Dincolo de aceste sisteme inteligente, gama de instalaţii electrice Hornbach cuprinde prize pentru diverse aplicaţii, cabluri şi accesorii de mascare a instalaţiilor electrice, dar şi aparataje electrice şi accesorii precum unelte necesare montării acestora, potrivite atât proiectelor rezidenţiale, cât şi celor comerciale.
Dintre brandurile de instalaţii electrice pe care cei interesaţi pot achiziţiona de la Hornbach fac parte instalaţiile electrice Legrand, Schneider, Gewiss, TEM, Dietzel, Wago, Eaton, Comtec, la care se adaugă şi mărcile proprii retailerului, precum Flair.

Românii rămân constanţi în alegerea plantelor aromatice

Tot în luna martie, vizitatorii Hornbach îşi vor putea completa colecţia de mirodenii, având în vedere expoziţia specială din cadrul magazinelor Hornbach. Cu această ocazie, pasionaţii de grădinărit vor putea alege din peste 30 de soiuri de plante aromatice precum usturoi, curry, lămâiţă, salvie, mentă sau cimbru, toate răsadurile având un preţ special de numai 14,99 lei.
Ţinând cont de întrebuinţările multiple ale acestora – majoritatea fiind recomandate atât în bucătărie cât şi în tratarea diverselor afecţiuni, cei interesaţi pot alege, în funcţie de preferinţe, să le achiziţioneze atât la ghiveci, cât şi sub formă de seminţe.
„Din experienţa noastră, o bună parte dintre clienţi aleg să cumpere seminţe, întrucât cultivarea plantelor aromatice se poate face atât în ghiveci, cât şi în grădină, iar clima României prezintă condiţiile optime pentru dezvoltarea acestora. De asemenea, plantele aromatice sunt foarte uşor de întreţinut”, a completat reprezentantul companiei.
Printre noutăţile din această categorie se remarcă menta Chocolate, cimbrul Fredo sau rozmarinul Gourmet. Totuşi, potrivit companiei, majoritatea clienţilor optează, în continuare, pentru gustul inconfundabil al busuoicului, acesta aflându-se an de an în topul celor mai vândute seminţe de mirodenii, alături de rozmarin, mentă şi levănţică.
Pentru cei care vor să afle mai multe detalii despre cultivarea şi întreţinerea mirodeniilor, Hornbach organizează pe durata întregii luni o zonă specială în care clienţii pot discuta cu specialişti în grădinărit pentru a afla care sunt cele mai potrivite plante ce pot fi cultivate în sezonul de primăvară, ce soluţii de îngrijire necesită şi, mai ales, ce funcţii suplimentare prezintă acestea.

Comentarii

comentarii