Acasă Actualitate Rotary şi Continental Cauciucuri – în sprijinul copiilor de la Spitalul Louis...

Rotary şi Continental Cauciucuri – în sprijinul copiilor de la Spitalul Louis Ţurcanu Timişoara

DISTRIBUIȚI

miercuri spital copii rotari si continental  Fotografie1108

Miercuri, 18 martie, la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara, a fost prezentată aparatura de înaltă tehnologie în valoare de 60.000 euro, pentru monitorizarea copiilor cu afecțiuni chirurgicale tratați în cadrul unității sanitare.

Proiectul, inițiat prin intermediul Clubului Rotary Timișoara, are ca susținător și realizator renumita companie CONTINENTAL Cauciucuri Timişoara, condusă de Klaus Ohlwein. „Grija pentru copii şi pentru sănătate sunt doi dintre cei şase piloni de orientare ai politicii rotariene, alături de politicile de pace, de protejare a resurselor (apa, în special) sau a educaţiei. În ultima perioadă au fost mai multe activităţi rotariene pentru sprijinirea sănătăţii, la Spitalul Judeţean şi Municipal, iar acum la Spitalul de Copiii Louis Ţurcanu. E de apreciat sprijinul Continental Timişoara pentru spitalul de copii, fiindcă e o investiţie mare. Mulţumim Continental!”, a spubliniat Adrian Bădescu, reprezentantul Rotary. Cele șapte monitoare de înaltă tehnologie achiziționate oferă cadrelor medicale informații despre activitatea aparatului cardiovascular sau al celui respirator la micuţi. Astfel, medicii pot să stabilească o anumită strategie terapeutică. Medicii vor să le conecteze la o stație centrală prin care să se poată supraveghea până la șapte pacienți. Compartimentul ATI nu a mai fost dotat cu astfel de echipamente medicale din anul 2000. „Datorită unor oameni generoşi ca Klaus Ohlwein, directorul Continental Cauciucuri Timişoara, datorită achiziţionării de aparatură şi instrumente moderne de înaltă tehnologie, progresul poate să existe, iar viitorul va fi mai luminos”, a spus prof. dr. Eugen Boia. Klaus Ohlwein a subliniat că această companie se implică social. Continental este una dintre companiile foarte mari din România. Aici are investiţii de aproape un miliard de euro. Are opt fabrici, trei centre de cercetare şi dezvoltare, 13.000 de salariaţi şi anual investeşte peste 200.000 de euro în programul de educaţie a salariaţilor.

 

Comentarii

comentarii