Acasă Actualitate Roxana Iliescu, un nou mesaj pentru primar: ”Copiii din zona Clăbucet se...

Roxana Iliescu, un nou mesaj pentru primar: ”Copiii din zona Clăbucet se joacă în parc având frumoasa priveliște a crucilor din cimitir și a terenului plin de gropi”

DISTRIBUIȚI

Saga consilierului local Roxana Iliescu pe tema garajelor din Timișoara continuă, iar reprezentanta Pro România îi transmite primarului faptul că a uitat ce a promis. Iar ca exemplu aduce zona Clăbucet, unde s-a lăudat cu garajele demolate la inițiativa consilierei locale, dar a ”uitat” să mai și amenajeze ulterior zona.

”Facem Timișoara frumoasă!” a spus primarul Fritz cu ocazia demolării garajelor din Clăbucet, din 4 mai anul acesta!  Hahhahaaa…! Doamne ferește să aibă primarul etalonul ăsta de frumusețe, ce se vede azi în Clăbucet, pentru tot orașul!! Astăzi, copiii din zona Clăbucet, se joacă în parc având frumoasa priveliște a crucilor din cimitir și a terenului plin de gropi rămas în urma demolărilor! Cred că primarul Fritz a uitat de proiectul din Clăbucet privind amenajarea spațiului verde și amenajarea unei parcări frumoase! Cert este faptul ca s-a bucurat când am demolat garajele în 4 mai 2023. A venit pe teren, a făcut filmuleț, postare, tot tacâmul…a zâmbit drăguț tuturor și a promis că în locul garajelor se vor face “ o parcare frumoasă” și “un mic spațiu verde”, spune Iliescu.

 

Realitatea din teren și pozele făcute confirmă situația neplăcută.

”Astăzi am fost pe teren și am făcut poze și filmări cu situația actuală să i le arăt primarului și să-l întreb dacă îi place…Este inadmisibil să nu se intervină intr-un termen cât mai scurt pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect! Oameni buni, au trecut deja două luni, ce păziți?! Voi face tot ce îmi stă în putință să urgentez începerea lucrărilor! Este vorba în primul rând de siguranța copiilor! Ce rușine! ”, a mai spus Iliescu.

Comentarii

comentarii