Acasă Administraţie S-a stabilit forma finală a contractelor, privind ridicarea deșeurilor în Timișoara

S-a stabilit forma finală a contractelor, privind ridicarea deșeurilor în Timișoara

DISTRIBUIȚI

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara informează că după negocierile îndelungate cu operatorul de salubritate Retim Timișoara s-a acceptat de comun acord un contract care urmează cât mai urgent să se semneze de către operator, respectiv Retim și asociațiile de locatari/proprietari, persoane fizice, agenți economici, etc. La negocieri au fost prezenți pe lângă FALT și Retim, instituții cu atribuții în domeniu precum ADID Timiș și Primăria Timișoara,

FALT susține că, la semnarea contractelor, Retim va completa la art. 3 din contract zilele din săptămână când se va ridica gunoiul, pentru asociațiile de locatari/proprietari se vor bifa două zile atât pentru gunoiul rezidual cât și pentru gunoiul reciclabil, zilele fiind aceleași atât pentru gunoiul rezidual cât și pentru gunoiul reciclabil. În conformitate cu înțelegerea făcută cu Retim urmează ca intervalul orar să se comunice ulterior, în scris, în termen de maxim 6 luni, interval ce nu va putea depăși două ore.

„Referitor la tarif facem precizarea că el cuprinde și depozitarea așa cum ni s-a confirmat prin adresă scrisă de către Retim. În aceste condiții rugăm toți utilizatorii, în special asociațiile de locatari/proprietari de a se mobiliza și a conlucra cu Retim cât mai eficient, astfel încât  semnarea contractelor să se facă în termen. Facem un apel la toți cetățenii să înțeleagă și să selecteze gunoiul așa cum avem obligația, în pubele separate, iar sticlele să se depună în clopotele special amenajate. Mai precizăm că dacă nu declarăm corect numărul de persoane, dacă nu selectăm gunoiul vom avea probleme cu toții, România nu își va putea respecta obligația față de UE și vom plăti taxe în plus ce se vor reflecta și în tariful pe care acum îl plătim. În cazul în care pe parcurs apar probleme la semnarea contractului, la derularea lui, la raportarea numărului de persoane ne puteți scrie pentru a putea să ne implicăm în rezolvarea lor. Mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”, este mesajul FALT, prin împuternicitul Comitetului Director, Petru Olariu.

 

Comentarii

comentarii