Acasă Actualitate Security Challenges in the Balkans Region”, marți, cu invitați din 10 țări,...

Security Challenges in the Balkans Region”, marți, cu invitați din 10 țări, la Universitatea de Vest Timișoara

696
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center organizează a patra ediție a conferinței anuale „Security Challenges in the Balkans Region”, marți, 3 noiembrie 2020, în intervalul 9.30 – 18.30.

Datorită restricțiilor legate de starea de alertă, impusă din cauza evoluțiilor pandemiei cu noul coronavirus, conferința va avea loc într-un cadru de organizare special, cu o limită maximă de participanți prezenți față în față, impusă de legislație, dar cu o participare semnificativă în formatul de comunicare online și cu difuzarea live a dezbaterilor pe site-urile organizatorilor (www.newstrategycenter.ro  și www.uvt.ro/ro/security2020) și pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/events/391977018854281).

Evenimentul din acest an se va desfășura respectând toate măsurile legale cu privire la oprirea răspândirii COVID-19.

Conferința va beneficia de prezența oficialităților și reprezentanților mediilor academice din România, Italia, SUA, Bulgaria, Franța, UK, Croația, Serbia, Polonia, Turcia.

Regiunea Balcanilor rămâne un spațiu deosebit de important pentru securitatea europeană, provocările cu care se confruntă zona intensificându-se în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât a intervenit și noul context al crizei pandemice.

Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center sunt onorate să organizeze o dezbatere de talie internațională aici, la Timișoara, pentru a sublinia în primul rând legăturile istorice ale capitalei Banatului și pentru a evidenția faptul că Balcanii reprezintă o zonă vitală pentru securitatea României – a subliniat prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Comentarii

comentarii