Acasă Actualitate Spania și Grecia au anunțat că vor primi numai turiști vaccinați împotriva...

Spania și Grecia au anunțat că vor primi numai turiști vaccinați împotriva COVID-19

1200
DISTRIBUIȚI

Grecia și Spania au anunțat că ar dori ca în acest an să primească numai turiști care să fie vaccinați împotriva COVID-19. Cele două țări în care turismul este motorul pentru economie pledează pentru relaxarea călătoriilor pe timp de pandemie dar pe baza unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul Uniunii Europene.

Spania

Ministrul de externe al Spaniei, Arancha Gonzalez, a afirmat că ţara sa insistă pe lângă Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru crearea unui astfel de certificat care să ajute la revitalizarea deplasărilor, potrivit Agerpres.

“Ne îndreptăm inevitabil spre un certificat de vaccinare. Va fi un element foarte important pentru garantarea reluării în siguranţă a mobilităţii”, a declarat Arancha Gonzalez la postul de radio RNE.

Ea a precizat că emiterea unui astfel de document ar trebui coordonată la nivel european sau chiar la nivel mondial, adăugând că un certificat de vaccinare le-ar permite oamenilor să călătorească, aşa cum se întâmplă acum cu testele PCR.

Spania, dependentă de industria turismului, este una dintre ţările puternic lovite de restricţiile de călătorie introduse din cauza pandemiei de coronavirus.

Grecia

Și premierul grec Kyriakos Mitsotakis pledează pentru o circulație în spațiul european fără limite cu ajutorul unui certificat de vaccinare anti COVID-19, potrivit EurActiv.ro.

„Prin introducerea la nivelul UE a unui model de certificat de vaccinare digital, convenit și standardizat, ne putem deschide rapid din nou, revigorând turismul și activitățile de recreere, permițând cetățenilor europeni să circule liber și fără restricții de la o țară la alta. Voi pleda pentru un astfel de acord în cadrul reuniunii Consiliului European din această săptămână. (…)

Cei care doresc să călătorească, dar nu sunt în posesia unui astfel de certificat, ar trebui să poată face acest lucru în conformitate cu normele de călătorie existente, cum ar fi testarea obligatorie PCR înainte de călătorie, teste rapide la sosire și carantine, după caz”, spune premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-un editorial pentru Euractiv.com.

Comentarii

comentarii