Acasă Actualitate Stagiu de pregătire pentru cei care doresc să devină jurnalişti

Stagiu de pregătire pentru cei care doresc să devină jurnalişti

DISTRIBUIȚI

Fundaţia Vest pentru Jurnalism Regional şi Euroregional Timişoara organizează, în perioada iunie-august 2011, cea de-a XI-a ediţie a Şcolii de vară pentru educaţie civică şi jurnalism Probitas – 2011, pentru elevii timişoreni pasionaţi de jurnalism. Proiectul este susţinut de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Timişoara, în cadrul programului "Timişoara – Oraş al cetăţenilor", precum şi de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timişoara.  Şcoala de vară se desfăşoară la Centrul de Jurnalism Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş, în patru sesiuni. Programul fiecărei sesiuni include activităţi interactive de educaţie civică şi jurnalism, precum şi aplicaţii practice, vizite de documentare şi excursii. Pe parcursul celor douăsprezece zile ale fiecărei sesiuni, participanţii vor realiza împreună o revistă de patru pagini, color şi o emisiune de radio cu durata de o oră. La final, aplicanţii vor primi o diplomă de participare, un exemplar din revista Probitas 2009  şi înregistrarea pe CD a emisiunii radio realizate. Grupul are la dispoziţie o reţea IT cu 4 posturi, copiator, imprimante, echipamente şi softuri de procesare a imaginii şi sunetului. Cazarea se face în camere cu două paturi, dotate fiecare cu grup sanitar şi duş, CATV, iar masa va fi servită în cadrul centrului de jurnalism, în regim de pensiune completă.
 

Comentarii

comentarii