Acasă Actualitate Stejarul plantat de Regina Maria în Piața Libertății s-a uscat, dar nici...

Stejarul plantat de Regina Maria în Piața Libertății s-a uscat, dar nici cel al Regelui Ferdinand nu o duce mai bine. Totul a pornit de la lucrările administrației Robu

DISTRIBUIȚI

Stejarului plantat de Regina Maria la 1 mai 1923 în Piața Libertății din Timișoara nu i-au mai dat frunzele în acest an, semnalează timișoreanul Alin Ciobanu într-o postare pe Facebook. Alături de acesta se află și cel plantat de Regele Ferdinand, care, deși momentan se prezintă ceva mai bine, se apropie încet, dar sigur, de aceeași soartă.

Probleme au pornit de la lucrările de reamenajare a pieței, făcute sub administrația Robu între 2013 și 2015. Încă de la începutul reabilitării pieței, specialiștii avertizau că cei doi stejari nu vor putea rezista în noul peisaj, printre betoane. Acum, primul s-a uscat definitiv, în acest an fiind atacat și de croitorului de stejar, insectă protejată de lege.

„An de an, de când au fost făcute lucrările în Piața Libertății, am tot avut aceeași situație, câteva ramuri se uscau. Unul nu a mai înflorit. Anul acesta, cei doi stejari au fost atacați și de croitorul de stejar, specie protejată. Tocmai pentru că este protejată, nu am putut interveni cu tratamente. Celălalt (cel plantat de Regele Ferdinand – n.r.) este într-o stare puțin mai bună, este și mai mare și probabil a putut rezista mai bine”, ne-a explicat dr. ing. Diana Mihaela Nica, șefa Serviciului Spații Verzi din cadrul Direcției de Mediu.

Sursă foto: Facebook/Historian&Tour Guide

Comentarii

comentarii