Acasă Cultura Teatrul Maghiar pune în scenă “Barosul satului”, sub cerul liber, în 15...

Teatrul Maghiar pune în scenă “Barosul satului”, sub cerul liber, în 15 localităţi

DISTRIBUIȚI

enci 2Teatrul Maghiar din Timişoara vor pune în scenă, sub cerul liber, din luna august, spectacolul “Barosul satului”, în satele din Banat, trupa de actori începând deja repetiţiile în satul Tormac.

“În această vară, împreună cu alţi zece artişti, am lansat a doua ediţie şi timp de o lună şi jumătate actorii vor pune în scenă un spectacol ieşit din comun şi îl vor duce în 15 localităţi diferite din judeţele Arad şi Timiş”, a declarat marţi actorul Aszalos Geza, iniţiatorul proiectului.
El spune că evenimentul face parte dintr-un proiect care reaşează teatrul la esenţa şi originile sale, acelea de teatru ambulant, cu mesaj dedicat comunităţii.
În urmă cu câţiva ani, un actor al Teatrului Maghiar din Timişoara, abia reîntors dintr-un stagiu de teatru de vară din Voivodina, a imaginat un “frate mai mic” al proiectului din Serbia şi a început să caute parteneri pentru a realiza proiectul.
Anul trecut, cu ajutorul Asociaţiei Comunitare pentru Banat, actorul Aszalos Geza a reuşit să deruleze prima ediţie a Teatrului în aer liber din Banat, având ca rezultat nu mai puţin de 17 spectacole şi mai multe acţiuni caritabile prin satele din vecinătatea oraşelor Timişoara şi Arad.
“Scopul trupei şi al organizatorilor este de a cultiva şi de a păstra identitatea culturală a comunităţilor maghiare care trăiesc în Banat. Este, totodată, un proiect care readuce teatrul la esenţa şi la originile sale: teatru ambulant, cu mesaj, dedicat comunităţii”, explică Aszalos.
Trupa actorilor, din care fac parte actori şi artişti profesionişti, studenţi de la facultăţile de teatru din ţară şi elevi care vor să devină actori, şi-a instalat tabăra teatrală în Tormac unde, timp de trei săptămâni, artiştii pregătesc “Barosul satului”, care va avea premiera în 1 august, în aer liber şi cu intrare liberă, în centrul satului. Proiectul este finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

 

Comentarii

comentarii