Timişoreanul Dan Faur este revoltat şi se consideră profund umilit de o sentinţă a Tribunalului Caraş-Severin, dată săptămâna trecută. Aceasta îl obligă să plătească 75 de milioane de lei vechi pentru o faptă pe care el susţine că nu a săvârşit-o.
„E o absurditate. Judecătorii nu mi-au luat în seamă dovezile de apărare. Sunt nevinovat!”, s-a plâns Faur la ZIUA de Vest.
„L-au acuzat pe deducţii!”
„Marţi, 14 ianuarie, instanţa a decis respingerea cererii de revizuire pe considerentul că este inadmisibilă. Adeverinţa de la Primăria Pojejena a demonstrat în mod indubitabil că numitul Faur nu are niciun fel de proprietate în Pojejena, pe malul Dunării, şi nu avea cum să săvârşească fapta de care este acuzat, dar instanţa nu a luat-o în seamă. L-a obligat să plătească 75 de milioane de lei vechi, fără ca omul să aibă vreo vină. Mai grav este că judecătorii nu au avut probe care să îl acuze, ci ei au făcut-o pe deducţii”, a declarat avocatul Alin Socol, din cadrul Baroului Timiş.
Povestea nevinovatului cu ghinion
În 17 mai 2011, Faur, împreună cu câţiva amici, s-a deplasat de la Timişoara în zona Divici-Baziaş, Caraş-Severin, pe Dunăre, pentru a fi pregătiţi a doua zi, 18 mai, când se ridica prohibiţia la pescuit. În ziua respectivă, au fost verificaţi de mai multe ori de poliţiştii de frontieră şi de inspectorii asociaţiei de pescari. Un inspector de la Administraţia Parcul Natural Porţile de Fier (pârâta în proces) le-a verificat buletinele, fiindcă ei se aflau în apropierea zonei de protecţie. Totul părea a fi fost în ordine. Inspectorul a plecat, iar ei au rămas.
La două săptămâni, Faur a primit un proces-verbal de contravenţie prin care pârâta l-a amendat cu 7.500 de lei, pe motiv că a aruncat un camion de piatră şi moloz pe malul fluviului Dunărea. Contestatarul Faur arată că susţinerea inspectorului este halucinantă, în condiţiile în care în 13 mai 2011, el nu a fost la pescuit pe malul Dunării, ci la el în bar, în Timişoara, iar umplutura de pământ şi piatră nu avea cum să o facă. Faur nu are nicio proprietate în zona Divici. Motivaţia inspectorului de la mediu pentru întocmirea procesului-verbal şi a amenzii este faptul că în zona ariilor protejate sunt interzise lucrările sau investiţiile.
„Există dubiu cu privire la data la care se presupune că s-a deplasat agentul constator la faţa locului pentru a stabili cele cuprinse în procesul verbal, din moment ce documentul este întocmit în 17 mai 2011, iar contravenţia a fost făcută în 13 mai 2011, ora 18. Aceeaşi incertitudine rezultă şi din menţiunile din procesul-verbal, unde se arată că documentul a fost încheiat în lipsa martorilor deoarece «nu sunt», dar şi că «persoanele de faţă nu au dorit să semneze». Nu este clar dacă au fost prezenţi martori şi nu au dorit să semneze sau nu au fost martori care să confirme cele consemnate. Procesul-verbal de sancţionare este nul, conform OUG nr. 2 din 2001, dacă agentul nu aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni”, se arată în sentinţa 19 octombrie 2011, dată de Judecătoria Moldova Nouă, Caraş-Severin, unde timişoreanul Faur a avut câştig de cauză.
Recursul pârâtei
Situaţia nu s-a oprit aici. Pârâta, Administraţia Parcul Naţional Porţile de Fier, nu a fost de acord cu sentinţa dată de Judecătoria Moldova Nouă şi a făcut recurs. În mod surprinzător, Tribunalul Reşiţa, Caraş-Severin, i-a dat câştig de cauză pârâtei, spre disperarea lui Dan Faur, care este obligat acum să plătească. „Pentru ceva ce nu am făcut şi nici măcar nu am nicio legătură cu situaţia respectivă”, spune timişoreanul.
Conform unei adeverinţe eliberate de Primăria Pojejena, Faur nu este înregistrat cu nicio suprafaţă de teren agricol în zona respectivă. „Cu privire la fondul plângerii contravenţionale, tribunalul constată că prin actele şi faptele săvârşite de intimatul Faur Dan, în 13 mai 2011, şi prin modalitatea de expunere a motivelor, rezultă că petentul a fost surprins de agentul constatator la momentul săvârşirii faptei, a fost legitimat şi, ulterior, după ce s-a constatat ilegalitatea acţiunii (ilegalitate ce nu putea fi constatată imediat, ci după verificări ulterioare ale autorizării lucrărilor), s-a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare. Pentru că s-a încercat acreditarea ideii potrivit căreia nu se justifică faptul că petentul Faur să efectueze umplutura de piatră şi pământ, fiindcă nu este proprietar, nu se impune că săvârşirea faptei trebuie să fie făcută de către un subiect calificat, adică să aibă calitatea de proprietar sau utilizator. Această faptă poate fi săvârşită de orice persoană care nu respectă OUG nr. 57 din 2007”, îşi motivează decizia Tribunalul din Reşiţa.
„Nu sunt probe care să mă acuze!”
Faur susţine că nu există probe pentru aceste motivaţii ale instanţei, iar procesul verbal al inspectorului şi decizia tribunalului sunt aberaţii groteşti. „În data de 13 mai, eu eram în Timişoara la barul meu. Nu puteam să fiu pe malul Dunării să fac acea umplutură. Am mulţi martori care pot susţine că eram aici în Timişoara. E o aberaţie ce a decis tribunalul, fiindcă nu eu am făcut acea umplutură de piatră şi pâmânt, nu am săvârşit nicio faptă şi nu am nicio proprietate în zona Divici. Am făcut plângere şi la DNA. Voi ajunge şi la CEDO”, a declarat Faur.
