Acasă Actualitate Timișoara a ieșit, oficial, din „scenariul roșu”! Noi decizii CJSU Timiș și...

Timișoara a ieșit, oficial, din „scenariul roșu”! Noi decizii CJSU Timiș și în privința altor 27 de orașe și comune

857
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 24 aprilie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș s-a întrunit pentru a actualiza „scenariile” de restricții pe localități în funcție de evoluția ratelor de infectare. Deciziile CJSU privesc 28 de orașe și comune din județ, inclusiv Timișoara, care fie și-au schimbat, fie și-au păstrat încadrarea în cele patru anexe cu restricții, anume pentru rate de peste 7,5 (anexa 1), pentru rate între 4 și 7,5 (anexa 2), rate de peste 3 (anexa 3 – „scenariul roșu”) și rate între 1,5 și 3 (anexa 4 – „scenariul galben”). Modificările întră în vigoare de duminică, 25 aprilie.

La Timișoara, rata a scăzut sub 3, fiind la 2,72 sâmbătă, astfel că urbea de pe Bega rămâne doar pe anexa 4, adică în „scenariul galben”. Incidența se găsește în acest prag încă joi, însă de abia sâmbătă au trecut cele două săptămâni de când au fost aprobate vechile restricții, atunci găsindu-se pe anexele 2 și 3.

Tot sâmbătă, a fost inclusă pe anexa 1 unitatea administrativ teritorială Nădrag. Aici, vineri, a fost depășit pragul de 7,5, între timp a revenit sub acesta, dar tot au fost aprobate măsurile mai restrictive. În același timp, Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă, Orțisoara, Remetea Mare, Șag și Sânmihaiu Român rămân pe anexa 2. „La reevaluare s-a constatat că se impune prelungirea cu 14 zile a măsurii de includere pe Anexa 2, respectiv pe lista cu UAT unde incidența cazurilor este mai mare de 4 și mai mica sau egală cu 7,5/1000 de locuitori”, transmit reprezentanții prefecturii.

Pe anexa 3 a intrat și comuna Racovița, iar, tot aici, a rămas și Mașlocul. În primul caz, rata a crescut, iar în al doilea, aceasta s-a menținut peste 3. Pe lista UAT-urilor unde incidența cazurilor este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 (anexa 4) de locuitori au intrat, după scăderi ale incindențelor, municipiul Timișoara, dar și UAT-urile Bucovăț, Giarmata, Giroc, Sânnicolau Mare, Săcălaz, Recaș și Victor Vlad Delamarina. Tot pe această listă, dar după o creștere a ratei, au intrat UAT-urile Balinț, Bara, Criciova.

Ca urmare a scăderii ratei de infectare localitățile Vălcani, Sânpetru Mare, Denta, Ghilad, Gottlob, Lovrin și Uivar, la reevaluare, nu au mai fost cuprinse pe niciuna dintre cele 4 anexe. Ultima ședință a CJSU, înainte de cea de sâmbătă, a avut loc marți, când au fost impuse noi „scenarii” în șase UAT-uri.

Reamintim, în toate localitățile cu rate sub 4, magazinele se închid la ora 21.00, iar deplasările se fac doar cu declarație după ora 22.00, la fel și în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în localitățile cu rate între 4 și 7,5.

La rate între 1,5 și 3 unitățile administrativ teritoriale sunt în „scenariu galben”, iar când acestea depășesc pragul de 3 se impune „scenariul roșu”. La rate de sub 1,5, este limitat la 50% accesul în interiorul restaurantelor, cafenelelor, barurilor, agențiilor de jocuri de noroc și instituțiilor de spectacole, în timp ce „pe galben” limitarea este la 30%, iar „pe roșu” accesul în incinta acestora este interzis.

Suplimentar, la rate de peste 4, unitățile economice se închid la ora 18.00, iar circulația se restricționează după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă rata trece și de 7,5, măsurile se aplică și în restul săptămânii. Dacă rata într-o localitate a trecut de 4 sau de 7,5, restricțiile impuse se modifică doar când aceasta revine sub 3,5 sau, respectiv, 7, și când trec două săptămâni de la impunerea scenariului mai restrictiv.

Comentarii

comentarii