Acasă Actualitate Timișorenii preferă să cumpere brazi de la supermarket

Timișorenii preferă să cumpere brazi de la supermarket

DISTRIBUIȚI

brazi-de-vinzareLa Timişoara, brazii pot fi cumpăraţi din principalele pieţe din oraş şi din supermarketuri.
Brazi autohtoni se găsesc în Piaţa 700 din Timişoara, situată în apropierea centrului oraşului, la preţuri ce pornesc de la 150 de lei.
Cei care doresc să achiziţioneze brazi din import trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. Astfel, un brad importat din Danemarca sau din Ungaria costă 200-400 de lei. De exemplu, un brad de import de 2,5 metri în Piaţa 700 din Timişoara costă 500 de lei.
Timişorenii pot achiziţiona şi brazi în ghiveci, de cel mult un metru, care au preţuri între 50 şi 70 de lei, în Piaţa 700.
În marile magazine, însă, preţurile sunt mai mici, iar brazii sunt aduşi din import. Într-un supermarket din Timişoara, brazii se vând cu preţuri cuprinse între 40 şi 120 de lei.
Vânzătorii spun că anul acesta foarte multă lume s-a orientat înspre supermarketuri în ceea ce priveşte brazii de Crăciun. “Oamenii vin să îşi facă tot felul de cumpărături în supermarket şi nu se mai bagă prin pieţe, ci cumpără de la noi şi brazii”, a spus un vânzător dintr-un supermarket.

Comentarii

comentarii