Acasă Eveniment Tineri hoți în Timișoara, cu bagajul de lucruri furate prin Complexul Studențesc

Tineri hoți în Timișoara, cu bagajul de lucruri furate prin Complexul Studențesc

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali aflați au observat ieri, în jurul orei 16.30, trei tineri care duceau cu ei un bagaj voluminos prin Complexul Studențesc. Trecând la la legitimarea acestora, s-a constatat că se numesc, P.C., de 24 de ani, S.C., de 31 de ani, și P.A., tot de 24 de ani, toți trei din Lupeni, județul Hunedoara. La verificarea bagajului s-a constatat că aceștia aveau în geantă mai multe produse pe care au declarat inițial că le-au cumpărat de la persoane necunoscute din zona Gării de Nord. Cum nu puteau dovedi proveniența bunurilor, polițiștii locali s-au deplasat împreună cu cei trei la magazinul Profi de pe str. Socrate, unde vânzătoarea a confirmat, după verificări, că îi lipsesc mai multe produse. Cei trei au fost predați polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Comentarii

comentarii