Acasă Eveniment Traficanți de persoane din Peciu Nou reținuți de polițiștii de la Crimă...

Traficanți de persoane din Peciu Nou reținuți de polițiștii de la Crimă Organizată

DISTRIBUIȚI

mascati perchezitiePolițiștii de la Crimă Organizată au destructurat o rețea de proxeneți și traficanți de persoane care forța tinere să se prostitueze în Peciu Nou și Timișoara. Polițiștii au obținut autorizația de percheziție pentru o singură adresă la care locuiau mai multe persoane suspectate de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal dar și de constituirea unui grup infracțional organizat. Oamenii legii aveau opt mandate de aducere pentru tot atâtea persoane care au fost conduse la audieri la sediul DIICOT. Polițiștii îi urmăreau de mai mult timp pe membrii rețelei. În urma anchetei oamenii legii au stabilit că proxeneții, cu vârste cuprinse între 23 și 49 de ani, ar fi racolat și exploatat sexual mai multe tinere după ce le-au promis acestora că se vor căsătorii cu ele. Victimele, provenite din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, ar fi fost obligate, prin constrângere sau inducere în eroare, să practice prostituţia, stradal, sau în pensiuni şi hoteluri. În urma percheziţiei, din locuinţa membrilor grupării, poliţiştii au ridicat 2.600 de euro şi 2.500 de lei, bani susceptibili a proveni din activitatea infracţională. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 4 Rurale Peciu – Nou.

Comentarii

comentarii