Acasă Actualitate Turist la tine acasă. Află poveștile Timișoarei!

Turist la tine acasă. Află poveștile Timișoarei!

DISTRIBUIȚI

Poveștile mai mult sau mai puțin ascunse ale orașului vor fi spuse de către voluntarii unei asociații, în cadrul seriei de evenimente „Turist la tine acasă”. 

Proiectul Timișoara Free Tours revine cu evenimente intitulate „Turist la tine acasă”, cu motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul are ca scop oferirea de tururi ghidate atât localnicilor, cât și turiștilor care vizitează orașul.

Astfel, aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului. De ghidajul celor care vor fi „turiști la ei acasă” se vor ocupa ghizii de turism voluntari din cadrul proiectului Timișoara Free Tours, proiect prin care se dorește implementarea conceptul de tururi gratuite în oraș, în contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Aceste tururi vor fi organizate la fiecare două săptămâni, în fiecare duminică. Prima ediție va fi pe 10 iulie și îl va avea în centrul atenției pe László Székely, cel care a fost primul arhitect șef al Timișoarei. Între 1910–1913 a proiectat aproape toate clădirile de pe „Corso”. Tot în această perioadă a proiectat mai multe locuințe particulare, în special pe actualul bulevard Mihai Viteazul și lângă Parcul Rozelor.

Povestea arhitectului, dar și ale frumoaselor edificii pe care le-a creat, pot fi aflate de timișoreni duminică, 10 iulie, de la ora 18. Punctul de întâlnire este în față la Castelul Huniade (Muzeul Banatului), durata turului va fi de aproximativ două ore, iar participarea gratuită. „La final sperăm să rămâneți cu o imagine de ansamblu și cu o mai mare înțelegere și apreciere în legătură cu patrimoniul arhitectural al orașului de la începutul secolului trecut!”, spun cei de la Asociația Turism Alternativ.

Aceștia promit că vor urma și alte tururi cu povești interesante: turul bisericilor din „Cetate” (24 iulie), Pe urmele germanilor din Banat: colonizări, evoluții și revoluții (7 august), Burghezii și nobilii din „Cetate”: istorii, case și legende (21 august), un tur special în limba maghiară (4 septembrie), Evreii din Banat: obiceiuri, tradiții și curiozități (18 septembrie), dar și un tur special pe biciclete: Timișoara Free Tours pe două roți (9 octombrie).

Pe lângă tururile de oraș, proiectul vine anul acesta și cu „escapade” pentru turiști: excursii de o zi în România, Serbia și Ungaria, respectiv o excursie de weekend în Bosnia și Herțegovina.

Comentarii

comentarii