Acasă Actualitate Un medic despre doctorul din Timişoara acuzat de luare de mită: „Un...

Un medic despre doctorul din Timişoara acuzat de luare de mită: „Un mare talent, care cu ocazia asta se duce de râpă”

DISTRIBUIȚI

cardiologie padurea verde

Un doctor din Timişoara a fost acuzat de luare de mită de către procurori. Ieri, acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua bani de la un pacient, fiind ridicat de procurori. Doctorul Caius-Glad Streian este acuzat că a primit într-o primă fază 1.000 de lei, apoi a anunțat o rudă a pecientului că ar mai fi nevoie de încă 5.000 de lei. Un doctor care a operat alături de medicul acuzat la Institutul de Cardiologie de la Pădurea Verde a decis să-şi spună părerea despre Caius-Glad Streian, sub protecţia anonimatului. Acum doctorul nu mai lucrează acolo de o vreme şi a decis să spună experienţa sa cu Caius-Glad Streian, când opera în echipă cu el. „Pot să spun că a fost cel mai ok dintre toţi cu care am lucrat până atunci. Chiar îşi rupe spatele pentru pacienţi, e printre puţinii care vin şi dacă îl suni duminică noaptea la ora 2 că e vreo urgenţă, el vine. După operaţii stă în spital până e sigur că totul e bine cu pacienţii, de multe ori eu plecam înaintea lui. Îmi răspundea la telefon indiferent de oră sau zi, era în 10 minute la spital, lăsa orice făcea atunci şi venea. Despre partea cu banii, nu ştiu să spun pentru că nu vorbeam despre asta. Nici nu m-a interesat niciodată. Dar omul e un chirurg excepţional, un mare talent, care cu ocazia asta se duce de râpă. Şi chiar e păcat. Oricum, pot să spun că probabil că dacă avea un salariu normal pentru un medic nu se ajungea la mizeriile astea”, spune tânărul doctor.

Comentarii

comentarii