Acasă Actualitate Un șofer bulgar a trimis șapte oameni în spital!

Un șofer bulgar a trimis șapte oameni în spital!

DISTRIBUIȚI

Un șofer bulgar de 48 de ani a provocat sâmbătă după-amiaza un accident rutier în urma căruia a trimis în spital șapte persoane, dintre care două rănite foarte grav. Evenimentul s-a produs la ieşirea din localitatea Plugova din Caraș-Severin. Echipa de polițiști deplasată la faţa locului a constatat, în urma cercetărilor, că cetăţeanul bulgar Vladimir A., de 48 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, din direcţia Caransebeş spre Orşova, într-o curbă la stânga s-a angajat în depăşirea unui alt autotir, deşi depăşirea în acel sector de drum este interzisă. Din sensul opus circula regulamentar un autoturism, al cărui conducător auto, de 31 de ani, pentru a evita coliziunea cu ansamblul de vehicule, a virat brusc dreapta, a părăsit partea carosabilă unde a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma accidentului pasagerii din autoturism a fost transportaţi la Spitalul Judeţean Drobeta – Turnu Severin pentru îngrijiri medicale. Doi pasageri în vârstă de 33, respectiv 25 de ani, au fost răniţi grav, iar alţi cinci răniţi uşor, între aceştia fiind şi conducătorul auto. Şase dintre răniţi au rămas sub supraveghere medicală, unul refuzând acest lucru.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă.

 

Comentarii

comentarii