Acasă Actualitate UVT a semnat contractul de asociere cu ACS Agroland Timişoara

UVT a semnat contractul de asociere cu ACS Agroland Timişoara

DISTRIBUIȚI

DSCF5354Luni 18 ianuarie, în sala Consiliului de Administrație a UVT, a avut loc, în prezența conducerii Universității de Vest din Timișoara și a ACS Agroland Timișoara, întâlnirea pentru semnarea contractului de asociere dintre UVT și echipa de volei feminin, cu scopul participării la viitoarea ediție a campionatului național.
„UVT este singura care are Facultate de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara, iar prin intermediul acesteia şi a clubului sportiv al universităţii sprijină activităţi sportive. UVT este un brand şi datorită notorietăţii va atrage mulţi spectatori la meciuri. Agroland vrem să fie următoarea echipă care să aducă titluri naţionale la Timişoara şi să ducă la creşterea vizibilităţii noastre atât ca oraş, dar şi din punct de vedere al sportului la nivel naţional şi internaţional”, a spus prof. Marilen Pirtea, rectorul UVT.
„Noi am fondat clubul la mijlocul anului 2014 având ca obiectiv performanţa. Nu este un hobby, ci un proiect foarte serios care vizează cucerirea titlului naţional la volei fete într-un interval mediu. Acest parteneriat care se materializează astăzi, luni, 18 ianuarie 2016, vine nu vine neaparat dintr-o necesitate materială, ci simţim nevoia să ne alăturăm unui club foarte vechi din Timişoara a UVT care împlineşte în 2016 50 de ani. Ne intesează să ajungem la 15.000 de studenţi care sperăm să ne fie fani”, a declarat Horia Cardoş, manager Agroland.
Unul dintre obiectivele parteneriatului este aducerea sportivilor valoroşi din ţară şi din străinătate pe baza unor burse sportive. De asemenea, UVT va pune la dispoziţia ACS Agroland baza materială: sala de sport, terenurile de sport, autocare şi echipamente.

Comentarii

comentarii