Acasă Eveniment Verificarea glicemiei – gratuit, la Spitalul Municipal Lugoj

Verificarea glicemiei – gratuit, la Spitalul Municipal Lugoj

DISTRIBUIȚI

Cabinetul de Diabet şi Boli de Nutriţie din cadrul Spitalului Municipal din Lugoj, va derula, în perioada 13-17 februarie, între orele 13 şi 16, o acţiune de testare gratuită a glicemiei. Acţiunea are ca scop conştientizarea cetăţenilor asupra diabetului zaharat, având în vedere că numărul bolnavilor de diabet este în creştere în zona Lugojului. În prezent, la Cabinetul de Diabet şi Boli de Nutriţie din cadrul Spitalului Municipal din Lugoj sunt înregistraţi 4.000 de diabetici, cu aproximativ 100 mai mulţi decât anul trecut. Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile şi cea mai frecventă boală endocrină. Se caracterizează prin tulburări ale întregului metabolism, în special ale metabolismului glucidelor, şi prin complicaţii care afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge. În esenţă, diabetul zaharat este o boală în care organismul nu produce destulă insulină sau nu o foloseşte eficient. Factorii care contribuie la creşterea riscului de a face diabet sunt alimentaţia, greutatea corporală mare, sedentarismul şi, în timp, stresul. Specialiştii spun că şi în cazul celor bolnavi afecţiunea poate fi ţinută sub control dacă este respectat un anumit regim de viaţă.

 

Comentarii

comentarii