Acasă Actualitate Virgil Popescu: Timişorenii au dreptate să fie supăraţi. Incompetenţa sau indolenţa Primăriei...

Virgil Popescu: Timişorenii au dreptate să fie supăraţi. Incompetenţa sau indolenţa Primăriei Timișoara a speriat practic furnizorul de gaze că nu-şi va mai recupera datoria de la Colterm

440
DISTRIBUIȚI

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, critică autorităţile locale din Timişoara pentru criza privind furnizarea agentului termic în municipiu, el vorbind despre “indolenţă” a “unităţii administrativ-teritoriale care nu a încheiat un contract de gaze în vară”. Ministrul propune ca soluţie contractarea unui credit pentru cumpărarea de combustibil cu care să fie produs agentul termic. 

“Din păcate, timişorenii au dreptate să fie supăraţi. Incompetenţa sau, să zic, indolenţa unităţii administrativ-teritoriale care nu a încheiat un contract de gaze în vară, aşa cum au făcut celelalte unităţi administrativ-teritoriale, a lăsat pe iarnă, a anunţat că introduce în insolvenţă compania unităţii administrativ-teritoriale, a Primăriei Timişoara, a speriat practic furnizorul de gaze că nu-şi va mai recupera datoria de la Colterm, introducerea în insolvenţă şi declararea insolvenţei astăzi a creat toate premisele ca să fie această problemă în Timişoara. Am încercat aseară, de dimineaţă şi sper că se va rezolva, am anunţat că s-a implicat un alt furnizor să rezolve această problemă, dimineaţă erau rezolvate, acum îşi pun cap la cap din punct de vedere juridic contractele, în aşa fel încât ajutorul pe care acest furnizor mare, care este şi producător, îl oferă Timişoarei pentru o perioadă de 8, de 10 zile să nu se transforme în altceva decât s-a dorit, pentru că nimeni nu doreşte să-şi creeze probleme vrând să rezolve un lucru”, a declarat Virgil Popescu, miercuri seară, la Realitatea Plus.

Ministrul Energiei a subliniat că problema nu este rezolvată la Timişoara. El consideră că municipiul poate accesa un credit prin Trezorerie, unde este cea mai scăzută dobândă, şi să cumpere gaz pentru iarna aceasta.

Ministrul Virgil Popescu a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor că a găsit o soluţie provizorie pentru încălzirea municipiului Timişoara, dar autorităţile trebuie să găsească finanţare, după ce compania de termoficare a fost băgată în insolvenţă.

Ulterior, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a precizat că un contract de urgenţă este semnat cu un nou furnizor de gaz, urmând ca societatea Colterm să fie conectată în cursul acestei seri. Cantitatea de gaz cumpărată, care se plăteşte în avans, va asigura livrarea căldurii pe timpul nopţii pentru populaţie şi non-stop pentru spitale.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a precizat că mai sunt soluţii în discuţie pentru rezolvarea problemei.

Marţi, la prânz, a fost oprită furnizarea gazului către Colterm din cauza datoriilor pe care compania de termoficare le are la E.ON. Peste 50.000 de abonaţi Colterm sunt afectaţi de această situaţie, printre aceştia se numără şcoli şi spitale.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii