Acasă Actualitate Ziua Unirii marcată la Timișoara

Ziua Unirii marcată la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Joi 24 ianuarie, la Timişoara au fost organizate o serie de manifestări culturale, militare şi religioase, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza,

La evenimente a participat și ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, alături de reprezentanţii administraţiei publice judeţene şi locale.Totodată, au fost prezenți reprezentanţii armatei, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere precum şi organizaţii politice şi apolitice. Alături de autoritățile locale, cu acest prilej, și umaniștii au depus o jerba la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, din fața sediului IPJ Timiș, apoi s-au deplasat la sediul PPU (social-liberal) din Timișoara, pentru discuții calde și detalii inedite despre unire.

Ceremonia s-a desfăşurat în faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş şi a debutat cu intonarea imnului de stat de către fanfara Garnizoanei Timişoara. Apoi, a fost evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859, când Moldova şi Ţara Românească, prin dorinţa stăruitoare a românilor din cele două principate, s-au unificat sub conducerea unui singur domnitor, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Române – Moldova și Țara Românească, 24 ianuarie 1859 – a fost actul politic fundamental prin care s-au pus bazele constituirii statului național român. Deputații aleși pentru Adunarea Electivă a Țării Românești în 1859, in ședința Adunării din 24 ianuarie 1859, au votat, în unanimitate (64 de voturi, 2 deputați au lipsit), alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Țării Românești.

 

 

 

Comentarii

comentarii