Acasă Actualitate Armata Română – sărbătorită la Reșița: ”Ochii lor au văzut gloria venirii...

Armata Română – sărbătorită la Reșița: ”Ochii lor au văzut gloria venirii Domnului…”

DISTRIBUIȚI

Ziua Armatei Române – aniversată joi la Reșița – a purtat o semnificație în plus: 150 de ani de la apariția Ministerului Apărării Naționale. Manifestările, organizate de Garnizoana Reșița, cu sprijinul consiliului județean, au debutat cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Parctul Tricolorului, la care au participat ofițeri și generali în rezervă, alături de fostul ministru al Apărării, Sorin Frunzăverde și de reprezentanți ai administrației locale și județene, apoi au continuat la consiliul județean. Sala mare a acestei instituții a găzduit un simpozion în onoarea Armatei Române, fiind de față, desigur, cadre militare și reprezentanți ai administrației. Au rostit scurte alocuțiuni președintele CJ, Sorin Frunzăverde, colonelul Ion Pasăre, comandantul Garnizoanei Reșița, iar generalul (r) Ioan Ion a prezentat o serie de filme documentare care țin de istoria clasică și de istoria contemporană a Armarei Române, aflată, acum, iată, practic, în război, din perspectiva intervenției în teatre externe de operații. Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, a mulțumit, la rândul său, militarilor pentru activitățile lor marcate de demnitatea și onoarea hainei militare și i-a felicitat de ziua lor. ”Armata este instituția fundamentală a Statului Român, a spus Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării. Și cred că este esențial să spunem că istoria statului modern român se confundă cu istoria Armatei României. Evocăm întotdeauna cu venerație momentele importante ale devenirii noastre, cu recunoștință pentru cei care au făurit istoria României și de fiecare dată nu putem să nu recunoaștem că statutul pe care îl are azi România, țară membră a NATO și a UE, a fost construit și prin jertfa antecesorilor noștri, care au reușit să construiască de-a lungul timpului România modernă, fie că a fost vorba de Războiul de Independență sau războaiele de reîntregire a țării. Gândul nostru se pleacă azi cu pioșenie în fața jertfei compatrioților noștri, care au căzut cu onoare pentru țară dar, așa cum ne place să spunem, ai lor ochi au văzut gloria venirii Domnului. Spun asta pentru că Armata României a fost de-a lungul timpului o instituție în egală măsură profund creștină. Nu întâmplător, Armata și Biserica sunt instituțiile cu cea mai mare încredere și astăzi, pentru noi, pentru toți românii. La mulți ani militarilor români! Să nu uităm că după 1990 Armata României este din nou la război, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, executând misiuni de o mare dificultate, în teatre de război atipice: Angola, Balcanii de Vest, în Irak, în Afganistan, acolo unde de fiecare dată ai noștri și-au făcut pe deplin datoria, în fapt ei fiind cei mai importanți ambasadori pe care România postdecembristă i-a avut în lume”. La finalul manifestării, colonelul Ion Pasăre a înmânat legitimații aniversare celor trei generali din Caraș-Severin: Ioan Ion, Vasile Cocoșilă și Adrian Marinescu.  

 

Comentarii

comentarii