Acasă Sport Cinci medalii pentru luptătorii de la CSM Lugoj

Cinci medalii pentru luptătorii de la CSM Lugoj

DISTRIBUIȚI

Luptătorii de la CSM Lugoj s-au remarcat și în acest an la finala Campionatului Național Individual pentru seniori, care s-a desfășurat, în weekend, la Reșița. Sportivii lugojeni au urcat de cinci ori pe podium. La lupte libere, Ion Guidea și-a respectat statutul, cucerind medalia de aur și titlul de campion al României la categoria 65 de kilograme, la fel ca și Cristian Vagiunic, la categoria 55 de kilograme, și Tomi Hinoveanu, la categoria 72 de kilograme, în competiția de lupte greco-romane. Celelalte două medalii, ambele de bronz, au fost obținute de Valentin Cimponeriu (la lupte libere) și Attila Tamaș (la lupte greco-romane, categoria 97 kg). La competiție au participat aproape 300 de sportivi, de la 60 de cluburi din toată țara.

Comentarii

comentarii