Acasă Actualitate CNAS – pentru medicii de familie “mumă”, pentru farmacişti “ciumă”!?

CNAS – pentru medicii de familie “mumă”, pentru farmacişti “ciumă”!?

DISTRIBUIȚI

După marea lovitură dată farmaciilor şi medicilor de familie de către casa de asigurări, prin obligativitatea implementării noului sistem al reţetei electronice, acum, farmaciştii se confruntă cu altă problemă grea: obţinerea cititoarelor de bare 2D, care au preţuri piperate, fără de care nu se poate utiliza reţeta electronică. Obligativitate

Ciprian Mihok, preşedintele Patronatului Farmaciştilor Timiş, a spus, marţi, 26 iunie, că un aparat costă 1.000 lei, plus TVA, ceea ce pentru o farmacie de la sat este foarte mult.
“Cred că îşi va aduce bani de acasă un farmacist de la ţară, pentru a-şi cumpăra cititotul de bare 2D. Suntem obligaţi să le achiziţionăm, fiindcă neavând acest serviciu, nu vom putea elibera reţetele electronice”, a declarat Mihok. Problema pare şi mai complicată. În timp ce medicii de familie au primit aceste cititoare de bare, farmaciştii n-au avut parte de ele. Mihok spune că normal era să le primească şi farmaciştii sau măcar să fie un preţ stabilit la nivel de ţară, fiindcă atunci un aparat ar fi fost mai ieftin de achiziţionat. “De ajutat nu suntem ajutaţi cu nimic. Nouă nu ni s-a dat nimic gratuit, aşa cum s-a dat medicilor de familie. Încă nu am achiziţionat aceste cititoare. Sunt şase luni, perioada de probă, 1 iulie –31 decembrie, când cele două forme de reţete clasice şi electronice vor funcţiona paralel”, a subliniat Ciprian Mihok.

CNAS încearcă să îi liniştească pe farmacişti

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) încearcă să îi liniştească pe farmacişti. Astfel, pentru evitarea speculaţiilor privind necesitatea utilizării unui anume tip de cititor de bare 2D, necesar farmaciilor pentru accesarea datelor de pe reţeta electronică, CNAS face următoarele precizări: Sistemul Informatic pentru Reţeta Electronică este un sistem deschis, bazat pe standarde internaţionale publice. Acest sistem nu impune o anumită soluţie tehnică hardware pentru realizarea inscripţionării şi a citirii codurilor de bare 2D. Astfel, fiecare farmacie care eliberează medicamente compensate şi, la rândul lor, producătorii de soluţii informatice pentru aceste farmacii pot utiliza orice model de cititor de coduri de bare 2D disponibil pe piaţă, cât timp acesta suportă utilizarea standardului DataMatrix (codificare Base-256) – un standard internaţional, larg utilizat pentru acest tip de coduri. În concluzie, CNAS şi dezvoltatorul soluţiei informatice reţeta electronică nu a recomandat şi nu recomandă vreo marcă anume de cititor de bare 2D sau o anume marcă pentru echipamentul informatic necesar furnizorului de servicii medicale şi de medicamente. Totodată, în legătură cu aplicaţiile destinate farmaciilor, precizăm că avizele acordate de CNAS pentru aplicaţiile de farmacie, avize acordate de CNAS până în anul 2006, nu mai au aplicabilitate şi nu mai sunt necesare, fiind valabile doar până la intrarea în exploatare a SIUI. Farmaciile, în consecinţă, pot opta în continuare pentru oricare aplicaţie disponibilă pe piaţă, CNAS neavând însă nici o răspundere faţă de comportamentul sau rezultatele aplicaţiilor de pe piaţă utilizate de farmacii.

 

Comentarii

comentarii