Acasă Actualitate Consiliul Judeţean Timiş dă bani pentru 19 cluburi sportive performante din Timiş

Consiliul Judeţean Timiş dă bani pentru 19 cluburi sportive performante din Timiş

DISTRIBUIȚI

dobra

Consiliul Judeţean Timiş va aloca fonduri, la viitoarea şedinţă de plen, şi către cluburile sportive unde administraţia judeţeană nu este asociată.  Suma totală se ridică la 1.850.000 lei pe anul 2015. Sunt luate în calcul 19 cluburi, printre care se numără CSM Timişoara – lupte feminin, volei, atletism, CS Sânandrei – şah, Asociaţia Sportivă Pascotă – motociclism, CSM Lugoj – lupte libere şi greco-romane, gimnastică masculină, şah masculin şi volei feminin, CS Dumbrăviţa – tenis de masă şi motociclism, AEM Luxten Timişoara – şah, TIMBA – baschet masculin, CS Water Performanece – caiac canoe şi altele. „S-a împărţit bugetul pe cluburile sportive unde suntem asociaţi – fotbal, baschet, rugby, canotaj – diferenţa de sumă se alocă pe programul privind finanţările nerambursabile privind susţinerea sportului de performanţă, sume care vor fi distribuite pe baza analizei făcute de către o comisie specială, realizată prin dispoziţia preşedintelui, care va analiza la cluburile care au mai obţinut finanţare în 2014 raportul de activitate, obiectivele propuse pentru a fi atinse în 2015, dovada de la federaţiile de specialitate că activează din punct de vedere sportiv la cel mai înalt eşalon în cadrul federaţiei şi actele contabile şi financiare ale cluburilor care au depus solicitări la nivelul consiliului judeţean”, spune Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Banii se vor acorda în tranşe semestriale egale pe semestrul unu şi doi, cu condiţia ca pentru obţinerea tranşei de pe semestrul doi structurile sportive să-şi păstreze încadrarea la cel mai înalt nivel de clasificare sportivă.

 

Comentarii

comentarii