Acasă Stiri pe scurt E.ON Gaz Distribuţie întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale în Deta

E.ON Gaz Distribuţie întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale în Deta

DISTRIBUIȚI

Joi, 8 octombrie, începând cu ora 10.00, E.ON Gaz Distribuţie va sista temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Deta din judeţul Timiş, pentru a permite companiei Petrom S.A. să efectueze lucrări specifice la o conductă colectoare de gaze naturale proprie. Reluarea alimentării cu gaze naturale a localităţii Deta se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor la conducta de gaze naturale de către compania Petrom S.A., în jurul orei 13.00.
Compania noastră solicită consumatorilor din localitatea Deta să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie), sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).

Comentarii

comentarii