Acasă Actualitate O timișoreancă a fost aleasă viceprimar al Berlinului

O timișoreancă a fost aleasă viceprimar al Berlinului

DISTRIBUIȚI

ramona popO româncă deține o funcție de conducere în Germania. Aceasta a fost aleasă pe 8 decembrie 2016, în funcția de viceprimar al Berlinului, capitala Germaniei.
Ramona Pop, reprezentantă a Partidului Verde din Berlin, a fost desemnată unul dintre cei doi viceprimari ai capitalei Germaniei. De fapt numele rolului este de primar, adică Bürgermeister, însă este echivalentul vice-primarului; primarul este Regierender Bürgermeister, adică primar guvernator.
Ramona Popa a intrat în Parlament la 24 de ani, fiind cea mai tânără membră de atunci. Potrivit paginii ei de Facebook, s-a născut pe 31.10.1977 în Timișoara, iar din 1988 s-a mutat în Germania, unde și-a terminat studiile. A absolvit liceul la Munster și s-a specializat în studii politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Universității FU Berlin.
În 1997 s-a înscris în partidul Die Grunen, iar din 2006 a ajuns membru în Parlamentul regional din Berlin. Din 2012 este copreședinte al fracțiunii din Camera Deputaților, potrivit activenews.ro.
Românca a militat în campania electorală pentru modernizarea grădinițelor și școlilor, care trebuie restaurate, și pe care vrea să le aducă într-un stadiu adecvat de funcționare. De asemenea, Pop a spus că mai dorește să introducă mai multe trenuri S-Bahn în rețeaua de transport în comun.

Comentarii

comentarii