Acasă Actualitate Pasajele de la Jiul şi Popa Şapcă vor fi terminate până în...

Pasajele de la Jiul şi Popa Şapcă vor fi terminate până în toamnă. Intră în reparaţii podurile expirate

DISTRIBUIȚI

Lucrările de la pasajele Jiul şi Popa Şapcă vor fi terminate până în toamnă, astfel că se va circula mai bine în oraş.

O dată cu venirea primăverii va intra în şantier şi construirea noului pod Jiul, dar vor intra în reparaţii, pe bani de la bugetul local, şi podurile expirate ale oraşului. Unele pentru modernizări şi extinderi, altele pentru consolidări.
„Am demarat şi reabilitarea a patru poduri. Din păcate, la licitaţie nu avem încă proiectant, nu s-a prezentat nimeni la două dintre poduri, iar la două a câştigat firma de la Iaşi, universitari, care a făcut proiectul şi la Jiul şi la Popa Şapcă. Pentru Mihai Viteazul şi Iuliu Maniu (Podul Muncii), nu avem încă proiectant. Pentru Podurile Eroilor şi Dragalina, care trebuie şi lărgite la patru benzi, se aşteaptă avize de la Direcţia de Poduri şi vor porni în 2017”, spune primarul Nicolae Robu.
Aşadar, podurile de pe gen. Dragalina şi al Eroilor vor fi reabilitate în ansamblu, vor fi consolidate şi extinse la patru benzi, iar podurile Mihai Viteazul şi Iuliu Maniu vor fi doar reabilitate, consolidate – când va fi să fie -, pentru că ele au deja patru benzi.

 

Comentarii

comentarii