Acasă Administraţie Radu Țoancă, consilier local PSD, îi cere primarului Dominic Fritz să sesizeze...

Radu Țoancă, consilier local PSD, îi cere primarului Dominic Fritz să sesizeze DNA-ul și pentru o faptă săvârșită de „colega useristă de la Horticultura”

242
DISTRIBUIȚI
Radu Țoancă (centru)

Miercuri, 15 septembrie, la o zi după ce consilierii locali din Timișoara au fost chemați în adunarea generală a acționarilor (AGA) Horticultura, Radu Țoancă, PSD, sesizează faptul că președinta Consiliului de Administrație al societății, Anca Megan, a comisă o faptă ilegală, semnând un contract în locul directorului. La fel ca în cazul posibilei fraude de la concursurile primăriei, Fritz ar trebui, consideră Țoancă, să sesizeze Direcția Națională Anticorupție și în cazul „colegei useriste de la Horticultura, care a încălcat legea”.

„Ieri, in plenul AGA de la Horticultura S.A. – societate aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara- am aflat că președinta Consiliului de Administrație și-a permis să încheie două contracte de asistență juridică în numele societății, să aducă două facturi la plată însumând 7.500 de lei și să facă presiuni ca acestea să fie plătite. Eu și câțiva colegi de-ai mei cu o anumită experiență administrativă am crezut inițial că este o glumă, pentru că numărul legilor încălcate și gravitatea faptelor nu s-au mai întâlnit niciodată la nivelul administrației din Timișoara! Din păcate, nu avem de-a face cu o gluma și de aceea îi solicit domnului primar să sesizeze de urgență organele de cercetare penală, așa cum am văzut că face frecvent, chiar dacă persoana în cauză este colegă de partid cu el!”, scrie Radu Țoancă, într-o postare pe rețelele de socializare.

Social-democratul amintește că numai ordonatorul de credite – în acest caz, directorul societății – are dreptul să semneze contracte cu impact financiar, că toate facturile se înregistrează în contabilitatea unei firme de stat numai după avizul Controlului Financiar Preventiv, și că orice contract trebuie sa aibă și ștampila societății. Aceste criterii, spune consilierul local, nu au fost îndeplinite.

„Iată numai câteva din ilegalitățile comise la o primă lectură a acestui caz halucinant și fără precedent! Abuzurile, ilegalitățile, sfidarea normelor și a bunului-simț pe care unii reprezentanți ai «noii» clase politice le fac în administrație trebuie să înceteze, iar aceia care confundă instituțiile publice cu propriile SRL-uri sau ONG- uri să răspundă în fața legii!”, încheie Țoancă.

Vă amintim că, marți, consilierii locali ai PNL, PSD și PRO România nu au aprobat, în AGA, inițiativa celor de la USR PLUS de a mandata CA-ul Horticultura SA cu demiterea conducerii, pe motiv că există prevederi care să permită schimbarea conducerii și fără acordul AGA, dar doar în cazuri justificate. O parte dintre consilieri au plecat din sală, în timp ce alții au rămas, dar nu au votat deloc. Au fost strânse doar 10 voturi din partea consilierilor locali ai USR PLUS, număr insuficient.

Comentarii

comentarii