Retailerul irlandez Primark, după ce a deschis în decembrie 2022 primul magazin din România, urmat în vară de un nou magazin, în AFI Cotroceni, a decis să deschidă noul magazin, al treilea de pe piața locală, în a doua jumătate a anului 2024, în Timișoara. Magazinul va fi deschis în Iulius Town Timișoara, urmând să aibă aproximativ 3.000 de metri pătrați de spațiu retail.
În acest an financiar, compania intenționează să deschidă alte 17 magazine, respectiv 7 în SUA, 3 în Franța, 3 în Spania, 2 în Italia și primul său magazin în Slovacia, care devine a 16-a piață a Primark, în Bratislava. Primark a semnat recent și un contract de închiriere pentru primul său magazin din Ungaria, care va deveni a 17-a piață a companiei, la Budapesta. Primul magazin din România a presupus o investiție de 10 milioane de euro.
Pentru inaugurarea celor două magazine Primark din mall-urile Capitalei, ParkLake și AFI Cotroceni, Maciej Podwojski, director vânzări pentru Europa Centrală și de Est, spunea, într-o discuție cu Profit.ro, că „resursele investite sunt semnificative”. „Avem planuri de creștere foarte ambițioase pentru Europa Centrală și de Est, iar următoarele inaugurări din România sunt cruciale pentru extinderea noastră în regiune. Suntem încântați de potențialul pieței românești și căutăm mereu oportunități noi de a dezvolta rețeaua Primark”, afirmă acesta.
„Magazinul din București este deservit de același depozit central din Republica Cehă care aprovizionează țări precum Polonia sau Germania”, precizează Maciej Podwojski.
La nivel global, compania își propune să ajungă la 530 de magazine până în 2026. În prezent, retailerul are 411 magazine pe 14 piețe, România fiind cea de-a 15-a piață la nivel mondial.
Sursa: profit.ro