Acasă Economic Un service auto din Timișoara cere insolvența societății de asigurări Euroins

Un service auto din Timișoara cere insolvența societății de asigurări Euroins

DISTRIBUIȚI

euroins 8Un service auto din Timișoara, membru Asociației Societăților de Service Auto Independente – ASSAI, a solicitat vineri, 1 februarie, insolvența societății de asigurări Euroins.

Societatea de asigurări Euroins nu a achitat reparațiile autovehiculelor asigurate către Autodaris Car Service SRL., societatea de asigurări figurând cu plăți neachitate către atelierul auto începând cu luna martie 2012, suma totală datorată fiind de 112.825,05 lei. Eforturile unității service și ale ASSAI de a determina societatea Euroins să își achite obligațiile de plată au fost zadarnice, promisiunile de plată date de către conducerea Euroins nefiind onorate până în prezent. Autodaris Car Service a început procedura de solicitare a insolventei societății de asigurări Euroins Asigurări, iar vineri – 1 februarie 2013, aceasta a notificat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, instituție care urmează să își prezinte în termen de 30 de zile avizul, care este unul consultativ. Numărul de reclamații înregistrate către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la societatea de asigurări Euroins este in continuă creștere, de la 259 de reclamații în luna octombrie 2012 și 365 de reclamații în noiembrie 2012, la 401 de reclamații în luna decembrie a anului trecut.
”Pentru a îndepărta serioasele suspiciuni cu privire la modul de funcționare și autorizare a acestei societăți de asigurări, rugăm Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să facă public ultimul raport de control care a avut loc în ultimele luni ale anului 2012, precum și toți indicatorii de bonitate ai societății Euroins. Considerăm că toți asigurații și păgubiții din România trebuie să cunoască situația reală a societății Euroins și, în special, dacă aceasta își constituie sau nu rezerva de daună în mod corect și legal, dacă aceasta transmite informații corecte în raportările către CSA cu privire la daunele achitate și dacă toți indicatorii de bonitate ai societății se încadrează în limitele legale pentru o funcționare corectă. Să majorezi prețul polițelor de asigurare obligatorie (R.C.A.), iar serviciile de despăgubire să se deprecieze atât de abrupt, nu poate dovedi grija față de asigurat, ci doar grija pentru profitul acționarilor bulgari. Considerăm că instituția de supraveghere a asigurărilor pentru a-și îndeplini cu onoare obiectivul de apărare a drepturilor asiguraţilor şi promovare a stabilităţii activităţii de asigurare în România, ar trebui să dea dovadă de transparență totală cu privire la operațiunile acestei societăți de asigurări”, a declarat Cristian Muntean, directorul ASSAI.

 

Comentarii

comentarii