Acasă Actualitate Antonescu şi Geoană au plecat cu întârziere spre Timişoara din cauza ceţii

Antonescu şi Geoană au plecat cu întârziere spre Timişoara din cauza ceţii

DISTRIBUIȚI

Liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi, respectiv, Crin Antonescu, au aşteaptat, marţi dimineaţă, de la ora 8.30, ca aeronava care urma să-i ducă la Timişoara să decoleze, plecarea fiind amânată din cauza ceţii de la Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al campaniei PSD, Victor Ponta, a declarat că decolarea aeronavei era programată pentru ora 8.30, însă a fost amânată din cauza ceţii. Avionul în care se află liderii PSD şi PNL a decolat de pe Aeroportul Băneasa abia în jurul orei 11.00.
Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, liderul PNL, Crin Antonescu, şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis, trebuiau să participe, marţi dimineaţă, la depunerea de coroane de la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Central din Timişoara. Cei trei trebuiau să ajungă la Timişoara în jurul orei 9.30. La ceremonia de depunere de coroane de la Timişoara au participat aproximativ 200 de persoane, între care militari şi oficialităţi.
Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis vor semna, marţi, la Timişoara, alături de primarul municipiului, Gheorghe Ciuhandu, "Parteneriatul pentru Timişoara", un acord prin care Ciuhandu îl va sprijini în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pe candidatul PSD. Ulterior, Geoană, Antonescu şi Ciuhandu urmează să meargă la Opera Română, unde va avea loc un miting electoral cu ocazia semnării parteneriatului.

Comentarii

comentarii