Acasă Actualitate Bucurie mare pe studenţii din Timişoara! Li s-au majorat bursele. Iată ce...

Bucurie mare pe studenţii din Timişoara! Li s-au majorat bursele. Iată ce sumă vor lua!

DISTRIBUIȚI

uvt cartiDupă un blocaj de şase ani, studenţii din Timişoara vor primi în sfârşit burse mai mari cu 20,29%, faţă de 2015, de la 69 de lei pe lună, ajungând la 83 de lei.
Timişoreanul Vlad Cherecheş, preşedintele ANOSR a explicat că, în urma demersurilor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România din această toamnă, fondul pentru bursele studenților acordat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a crescut, începând cu luna ianuarie 2016, cu 20,29% față de anul precedent, fiind prima creștere a acestuia după mai mult de 6 ani și jumătate (ultima modificare a avut loc în aprilie 2009, tot în urma demersurilor ANOSR).
”Astfel, în prezent fiecare universitate de stat din România primește pentru bursele studenților de la bugetul de stat, lunar, 83 de lei/student bugetat de la ciclurile de licență și master, față de 69 de lei/lună/student bugetat, cât s-a acordat în ultimii ani. Aşadar, universitățile de stat din România ar trebui să mărească valoarea burselor acordate sau să acorde un număr mai mare de burse studenților, cel târziu din semestrul al doilea al acestui an universitar. Ca de obicei, ANOSR obține rezultate relevante pentru studenți. E o primă victorie, mai urmează și altele. Sunt foarte multe de făcut pentru a aduce învățământul românesc la un nivel decent, iar noi ne continuăm activitatea având ca unic scop binele studenților din România!”, spune Vlad Cherecheş.
ANOSR mai atrage atenţia că fără o alocare corespunzătoare bugetară, sistemul de educație din România nu va cunoaște o îmbunătățire considerabilă în anii următori. ANOSR solicită în continuare respectarea art. 8 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede alocarea anuală a minimum 6% din PIB pentru finanțarea educației naționale.

Comentarii

comentarii