Acasă Actualitate Care este cel mai mare pericol pentru agricultura din Timiş, în acest...

Care este cel mai mare pericol pentru agricultura din Timiş, în acest moment?

DISTRIBUIȚI

campPentru agricultura din Timiş, anul 2016 pare a fi foarte bun. În acest moment, culturile – grâul, orzul, ovăzul şi rapiţa – se dezvoltă cu mare succes, există apă din belşug în sol, iar temperaturile sunt perfecte. Mai mult, ploile sunt binevenite, după seceta din vara lui 2015. Din păcate, există şi un pericol major: gerul de minus 10 -15 grade care ar putea veni, fără să existe un strat consistent de zăpadă. Atunci, totul ar îngheţa.  
Iată ce spun fermierii:
Samson Popescu, fermier din Cărpiniş.
„Acum, nu sunt probleme deosebite la cerealele păioase şi la rapiţă, fiindcă nu au fost temperaturi până la minus 10 grade. Ar fi fost mai bine, dacă ar fi fost o zăpadă mai consistentă, dar temperaturile au crescut şi stratul firav de zăpadă s-a topit. Orice precipitaţie e bună, fie că e zăpadă sau ploaie, fiindcă cresc rezervele de apă în sol. Până la jumătate de metru adâncime, solul este satisfăcut de apă, dar mai în adânc, e tot uscat. Mai e nevoie de precipitaţii. Fiindcă au fost condiţii ideale, grâul deja a înfrăţit. Arată foarte bine. E pregătit pentru iernare. Deocamdată nu sunt probleme. Pericolul este dacă vin geruri mari de peste minus 10 grade pe sol descoperit. Atunci ar fi risc de îngheţ”, a explicat Samson.
 „Din punct de vedere al precipitaţiilor, în stratul superficial este apă, dar în profunzime este deficit mare de apă. Culturile de păioase şi rapiţa au intrat bine în iarnă. În continuare trebuie mare atenţie că decembrie a fost o lună de secetă cu multă ceaţă, zilnic, şi există risc de boli, în primul rând, în apariţia mucegaiului de zăpadă, forme de septorioză şi făinare”, spune Alin Mihalache, administratorul fermei Agrimondo din Hodoni Timiş.
Daniel Grosz, director pe Regiunea de Vest, Bayer Agro Timiş:
 „La culturile de păioase nu sunt probleme. Risc ar fi fost la rapiţă, dacă temperaturile ar fi scăzut până la minus 10 grade. Au fost minusuri, dar a fost şi un strat de zăpadă, nu mare, dar a mai protejat. În acest moment, nu sunt probleme în câmp. Grâul a înfrăţit, e bine. La cerealele păioase stăm mai bine ca în anii anteriori. Dacă ieşim cu rapiţa bine din iarnă, fiindcă mai avem două luni şi pot apărea surprize, eu cred că va fi un an plin, în ceea ce priveşte culturile de toamnă, mai ales că se anunţă precipitaţii în continuare, iar pământul este satisfăcut de apă. Ar apărea dificultăţi, dacă ar veni un ger mare de minus 10 – minus 15 grade, fiindcă există apă la nivelul solului şi nu există zăpadă”, susţine Grosz.

Comentarii

comentarii