Acasă Actualitate Colaborare ştiinţifică între UVVG și Universitatea din Novi Sad

Colaborare ştiinţifică între UVVG și Universitatea din Novi Sad

DISTRIBUIȚI

poza-novisadO delegaţie a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, condusă de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a participat, recent, la Conferinţa intitulată „Training course on chemical contaminants in the environment” (Curs de instruire legat de contaminatorii chimici în mediul înconjurător),  organizată de către Centrul de Excelenţă în securitatea alimentelor şi riscuri emergente din cadrul Facultăţii de Tehnologie a Universității din Novi Sad (Serbia).

 

Conferința a avut ca scop prezentarea activităţii Centrului de Excelenţă, proiectele în derulare, dar şi o strategie pentru dezvoltare şi acces la fonduri europene. Prof. dr. Bijlana Skrbic, managerul centrului, a făcut o retrospectivă a activităţii centrului, dar şi o prezentare a celui mai nou proiect aflat în derulare cu Universitatea Nankai din China.
Proiectul sârbo-chinez, „Human exposure assessment to heavy elements, phthalic acid esters ans persistent organic pollutants through air, water, dust and food” – Evaluarea expunerii umane la elemente grele, esteri ai acidului ftalic și poluanți organici persistenți, prin aer, apă, praf și alimente, se bucură de finanţare atât din partea statului sârb cât şi din partea universităţii chineze, în cadrul programului de cooperare sârbo-chinez pentru ştiinţă şi tehnologie, pentru intervalul 2013 – 2015.
Prof. dr. Ji Yakin a prezentat rezultatele cercetării derulate în cadrul Colegiului de Ştiinţe ale Mediului din cadrul Universităţii Nankai, China, cu precădere cele legate de determinările valorii de esteri ai acidului ftalic și poluanți organici persistenți, elemente extrem de nocive pentru mediul înconjurător şi om.
Un alt punct important al întâlnirii a fost reprezentat de discuţiile avute cu prof. Anita Petrovic, din partea Şcolii Superioare de Tehnologie din Novi Sad (colegiu universitar), care s-a arătat interesată de o colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, în domeniul protecţiei mediului, a analizelor de sol şi analizelor alimentare.
Cu această ocazie, s-a semnat și un protocol de colaborare ştiinţifică între Centrul de Excelenţă de la Novi Sad şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, având ca scop dezvoltarea activităţii de cercetare în domeniul ştiinţelor vieţii, acces la proiecte de cercetare comună, finanţare prin proiecte europene şi internaţionale.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a declarat: „Întâlnirea de la Novi Sad deschide oportunități de colaborare pe direcțiile pe care le-am prezentat și anume securitatea și siguranța alimentară, două concepte noi pe care le-am dezbătut foarte mult împreună cu doamna dr. Daniela Cîrnațu din partea Departamentului de Igienă şi Sănătate Publică și pe care ne vom axa cu siguranță, dânsa având o preocupare în acest domeniu. Totodată, am discutat analizele poluanților atmosferici de sol și de apă, de asemenea o direcție foarte actuală. Am discutat foarte mult cu d-na prof. dr. Bijlana Skrbic și cu d-na. prof. dr. Ji Yakin de la Universitatea Nankai, China, și credem că vom putea dezvolta aceste direcții de colaborare comune”.

Comentarii

comentarii