Acasă Actualitate Hamilton, zece ani la Giarmata. Singura companie din România producătoare de seringi...

Hamilton, zece ani la Giarmata. Singura companie din România producătoare de seringi microlitrice

DISTRIBUIȚI

Hamilton Central Europe, singura companie din România producătoare de seringi microlitrice și instrumente de precizie ridicată, a marcat astăzi, alături de parteneri, primii zeci ani de activitate. Compania cu sediul în Giarmata, una dintre cele mai importante în domeniul biotehnologiei, a crescut constant pe parcursul anilor, ajungând să numere în prezent peste 350 de angajați, un portofoliu extins de produse și investiții importante pe parcursul anilor sau în derulare.

”Acum zece ani, când am început activitatea la Giarmata, cu zece angajați, am făcut o pregătire intensă în Elveția. Fiecare dintre noi am fost într-un stadiu de pregătire de trei luni, în care am fost instruiți vizavi de ceea ce urma să se întâmple în România. Ne-am asumat să inovăm și să ducem mai departe povestea seringii microlitrice, pe care fondatorul acestei companii, Clark Hamilton, o inventa în 1946 în modestul său garaj din California. Primele produse pe care le-am făcut aici erau seringile cu microlitru. Erau primele produse pe care le-am transferat din Elveția. Pas cu pas am mărit portofoliul de produse și am exportat produsele în toată lumea. Acestea sunt folosite pentru laboratoarele analitice, pentru laboratoarele de cercetare, în industria alimentară, chimică, minerit și industria medicală”, a spus Cirpian Ractei, director general Hamilton Central Europe.

Compania americană și-a început activitatea în Timiș cu zece angajați, ajungând astăzi să ofere peste 350 de locuri de muncă. E a doua țară din Europa, după Elveția, unde are activități de producție și este singura companie din România specializată în producția de seringi microlitrice.

Astăzi, în fabrica din Giarmata, Hamilton produce instrumente de precizie ridicată folosite în laboratoarele de analiză și cercetare: seringi microlitrice, ace, pompe de dozaj, module de pipetare și accesorii, precum și consumabile de unică folosință utilizate în secțiile de terapie intensivă.

Deschiderea sediului permanent din Giarmata, în anul 2015, a presupus o investiție importantă în spații de birouri și de producție și a marcat începerea unor etape importante în evoluția companiei.

“Acum, după 10 ani, suntem o echipă de peste 350 de colegi, am depășit cifra de afaceri de 50 milioane de euro în anul 2022 și am investit peste 32 milioane de euro, doar în infrastructura de lucru. Și nu ne oprim aici. Continuăm să investim, să inovăm, să producem excelență, alături de partenerii noștri, comunitatea din care facem parte și oamenii care cred că pasiunea lor poate contribui la misiunea noastră, aceea de a îmbunătăți viața oamenilor” a mai declarat Ciprian Ractei.

Investițiile anunțate anul trecut de elvețienii de la Hamilton pentru fabrica din România, Hamilton Central Europe, au dus la o extindere majoră a clădirii din Giarmata, care va fi finalizată în septembrie a acestui an. Investiția se ridică la peste 30 milioane de euro.

“Ne concentrăm toată atenția pe inovare și dezvoltarea de produse noi. Vrem să lărgim portofoliul de produse, să reușim să creștem domeniul de activitate. Suntem în continuă recrutare de personal pe toate fronturile, de la tehnicieni, manageri de produs sau ingineri”, a adăugat Ractei.

Planurile majore de investiții pentru următorii ani includ și o nouă direcție strategică, aceea de a extinde portofoliul de echipamente și dispozitive de laborator.

“Hamilton va deveni un producător important de dispozitive generale de laborator. Hamilton Central Europe a demonstrat în ultimii ani că este mai mult decât capabilă să joace un rol cheie în această strategie: Ne vom extinde semnificativ portofoliul de produse în următorii ani și, prin urmare, vom proiecta, produce și gestiona noi dispozitive de laborator în România. Investiția în noua unitate a fost condiția necesară pentru acest lucru, iar alte investiții în noi produse vor urma”, a declarat Martin Frey, CEO Hamilton, prezent și el la evenimentul aniversar.

“E una dintre investițiile fanion ale domeniului pharma și al biotehnologiei. Genul acesta de investiții aduc valoare adăugată ridicată, care au potențialul de a atrage inteligență în Timișoara. E genul de investiții pe care dorim să le promovăm. Cu atât mai mult cu cât intenția acestei companii este să se dezvolte în continuare. Tocmai au anunțat extinderea investiției la Giarmata. Și vor să aducă aici partea de inovare. Ne pot face unici pe piață, ne pot trimite în topul acestor tipuri de investiții la nivel european”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Hamilton este un lider tehnologic global în știința vieții, dispozitive medicale, automatizarea laboratorului și industriile de gestionare a probelor. Succesul său se bazează pe invenția seringii microlitice a inginerului chimic american Clark Hamilton, la sfârșitul anilor 1940.

Hamilton proiectează și produce acum ventilatoare de ultimă generație, roboți de pipetare, senzori biopharma și alte echipamente de automatizare și precizie pentru spitale, laboratoare, cercetare și industrie din întreaga lume.

Hamilton ocupă, de asemenea, o poziție importantă în domenii aflate în creștere rapidă, precum genetica, robotica, alimentația și tehnologii de mediu.În prezent, grupul are aproximativ 3.000 de angajați la nivel global, în 17 locații  din întreaga lume. Companiile sunt deținute de familia Hamilton.  

Comentarii

comentarii