Acasă Actualitate Ministrul Dezvoltării, în vizită la Timișoara: În Timiș, sunt proiecte cu bani...

Ministrul Dezvoltării, în vizită la Timișoara: În Timiș, sunt proiecte cu bani de la bugetul central de sute de milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Cămine studențești, investiții în infrastructura de apă, canal sau gaz, case de cultură, dar și stadionul nou sau sala polivalentă, sunt toate investiții pe care Ministerul Dezvoltării le realizează în Timiș, spune ministrul Adrian Veștea, prezent joi seara în capitala Banatului. El s-a întâlnit cu membrii PNL Timiș.

Sunt 550 de milioane de lei alocați unui număr de 38 de prouecte, aceasta fără viitorul stadion care va înlocui ”Dan Păltinișanu”, care singur valorează 850 de milioane de lei, spune ministrul. A vorbit de hotărâri de guvern, de birocrație, dar nu și de momentul începerii unei investiții.

Veștea a vorbit despre o serie de investiții importante, toate în domeniul universitar, pe care le-a și vizitat la sosirea la Timișoara.

”Mă bucură faptul că am avut timp să merg pe unul dintre șantierele pe care Ministerul Dezvoltării este implicat. Mă refer la un la căminele studențești care sunt beneficiari. Va fi Universitatea de Vest de Vest din Timișoara, un proiect care este într-un progres foarte bun. În afară de acest acest proiect, Compania Națională de Investiții are mai multe proiecte care sunt în valoare de 200 de milioane de lei și se adresează universităților din Timișoara. Avem și un cămin, care este extinderea Universității Politehnice. De asemenea, un alt cămin care se referă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului”, a spus oficialul.

Pe lângă aceste investiții mai există numeroase alte asemenea, de dimensiuni mai mici. Desigur, Veștea e conștient de cerințele mari pentru stadionul mare al Timișoarei.

”Sunt, de asemenea, și avem centralizate mai multe investiții care sunt în valoare de 549 de milioane, de 550 de milioane și sunt în diverse stadii de implementare. Vorbim de 38 de obiective șapte așezăminte culturale,
patru bazine de înot, șase complexe sportive, 14 săli de sport, cinci instituții de învățământ, o creșă. Știu care este așteptarea pe care o au cetățenii din Timișoara, este legată de viitorul stadion, care ar trebui să înceapă cât se poate de repede. S-a finalizat studiul de fezabilitate, suntem în etapa în care se obțin avize, se discută de studiul de trafic din zona respectivă. Este un proiect extrem de mare, un proiect în valoare de 800-850 de milioane de lei în pentru 31.500 de locuri. Avem un alt obiectiv în care beneficiar este municipiul, municipiul Timișoara, unde avem, de asemenea, în în pregătire realizarea unei săli polivalente de 11.000 de locuri. Toate aceste proiecte prin diverse etape de progres. Sperăm ca cât de repede să obținem hotărârea de guvern și să putem să începem implementarea lor”, a mai declarat Veștea.

Celebrele PNDL sau, mai nou Anghel Saligny, ajută la implementarea altor proiecte, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții.

Mai mult decât atât, avem și alte proiecte, vorbesc de proiectele care sunt ale Companiei Naționale de Investiții. Unele dintre ele sunt în implementare sau cele mai multe pe program național. PNDL unu și PNDL doi sunt într-o etapă extrem de avansată. De asemenea, am avut și avem contracte semnate pe programul Anghel Saligny, pe reabilitarea sau introducerea de apă și canalizare în diverse localități, de asemenea gaz metan și proiecte care privesc infrastructura. Noi stăm la dispoziție prin programele care le avem. Sunt multe tipuri de creșă, evident, fiecare dintre ele trebuie să parcurgă anumite etape și trebuie pusă la dispoziție o anumită suprafață de teren. În momentul în care vor exista astfel de intenții, din mijloacele pe care Ministerul Dezvoltării le are la dispoziție, atât PNRR-ul, cât și bugete care  țin de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, vom încerca să venim în sprijinul tuturor beneficiarilor.

Comentarii

comentarii