Acasă Eveniment Panică la Spitalul Municipal din Timişoara. Pompierii au intervenit după ce a...

Panică la Spitalul Municipal din Timişoara. Pompierii au intervenit după ce a fost sesizat miros de fum

DISTRIBUIȚI

Pompierii au fost chemaţi, de urgenţă, vineri, la Spitalul Municipal din Timişoara, după ce în unitatea medicală a fost sesizat miros de fum. Mai multe echipaje de la ISU au sosit imediat la faţa locului, iar pompierii au găsit un coş incendiat, într-o baie la demisol. Nu a fost necesară evacuarea spitalului şi nimeni nu a avut de suferit. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, un apel la numărul de urgenţe 112 anunţa miros de fum. 

Au venit 5 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție la înălțime și 22 de pompieri la fața locului. Aceștia au verificat clădirea și au descoperit că focul a izbucnit la o toaletă de la demisolul spitalului, unde ardea un coș de gunoi.

Din fericire, nu a fost nevoie ca cei care se aflau în incinta unităţii medicale să fie evacuaţi.

Urmează ca o echipă a ISU Timiş să stabilească de la ce a pornit focul şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

Din primele informaţii, se merge pe ipoteza că cineva a fumat, iar ţigara a fost aruncată în coşul de gunoi, de unde a şi pornit mirosul înecăcios de care vorbea persoana care a sunat la 112.

Nu se ştie la acest moment dacă ţigara a fost aruncată acolo de cineva din personal sau de pacienţi.

Comentarii

comentarii