Acasă Actualitate Pasajul Jiul este posibil să se mai închidă

Pasajul Jiul este posibil să se mai închidă

DISTRIBUIȚI

robu 18642Lucrările de la Pasajul Jiul ar putea să mai impună închiderea circulaţiei pe timp de noapte, pentru intervale orare scurte, dacă normele de securitate din anumite momente ale evoluţiei şantierului o vor impune. Acum este faza demolării fostei culei, care se face noaptea, tocmai pentru a nu perturba traficul de zi.
„Este posibil să se mai închidă, după nevoile şantierului. Nu este permanent închis. În mod cert, dacă este închis, asta se datorează unor nevoi de securitate sau de altă natură ale celor care lucrează, dar nu este închisă din alte raţiuni. Mă voi interesa”, a anunţat marţi primarul Nicolae Robu.
Desigur, faza este una anostă, par lucrări ce bat pasul pe loc şi care nu se mai termină, dar edilul dă asigurări că în foarte scurt timp, după montarea noii culei şi demolarea celei vechi, se va putea vedea pasajul la anvergura sa nouă reală, de 5 benzi.
„În jurul pasajului sunt şi alte lucruri de făcut, se continuă lucrările, suntem aproape de finalizare cu lucrările de asfaltare pe strada Nera spre intersecţia cu strada Circumvalaţiunii, se amenajează trecerea de pe Republicii spre strada Jiul, iar strada Jiul este deja gata”, menţionează primarul.
Edilul a anunţat că mai este o lucrare nefinalizată la pasaj, cea de la sistemul de evacuare a apelor pluviale, mergându-se la Jiul şi la Popa Şapcă pe soluţii de tipul celei de la Michelangelo, nu identice.
„Sunt soluţii legate de pomparea apei care rezultă din ploi abundente în nişte rezervoare imense şi de acolo deversarea ei treptat în sistemul de canalizare al oraşului. Deversarea se face în Bega, după ce apa este supusă epurării din staţia de epurare pe care am realizat-o cu ocazia proiectului complex Michelangelo. Aici se face deversarea în sistemul de colectare pluvială al oraşului, dar nu instantaneu. Soluţia este una ingenioasă, cu un sistem de înmagazinare tampon a apelor, cu un sistem de pompare foarte puternice, rezervoare uriaşe şi apoi, când ploile se mai potolesc, se deversează apa din rezervoare în sistemul de canalizare”, detaliază Nicolae Robu.
Şi această fază este avansată, existând toate premisele pentru ca în luna septembrie să se finalizeze această lucrare, cu jumătate de an mai devreme decât este termenul contractual.

Comentarii

comentarii